Fanii Petrolului Ploiesti au parte de vesti excelente. Echipa aflata in prezent in Liga a IV-a are mari sanse sa fie preluata de compania Veolia, relateaza editia tiparita a cotidianului Gazeta Sporturilor, citata de Ziare.com.
Directorul Veolia Romania, Madalin Mihailovici, recunoaste interesul si anunta ca negocierile sunt avansate.
"Negocierile sunt avansate la nivel de grup. Trebuie sa parcurgem anumite etape. Dar discutiile sunt spre final, exista deja un draft de contract semnat", a declarat Mihailovici pentru sursa citata.
"Veolia doreste sa devina finantator, nu investitor. Asta inseamna din start intentia de a sta pe termen lung, si la bine, si la greu. Suntem pregatiti sa asiguram an de an toate resursele necesare pentru ca echipa sa ajunga pe criterii sportive in Liga 1 si, de aici, sa atace apoi obiectivele firesti de performanta", a continuat acesta.
Veolia ofera servicii de apa, energie si salubritate, avand 170.000 de salariati pe 5 continente si o cifra de afaceri uriasa, de 24 miliarde euro.
In fotbal, Veolia sponsorizeaza echipele Viktoria Plzen (Cehia) si Olympique Lyon (Franta).