Marius Croitoru rupe tăcerea despre negocierile cu Adrian Mititelu: „În fotbal nu am văzut prietenii și dușmănii de-o viață”

Marius Croitoru a fost foarte aproape să revină la „cârma” celor de la FC U Craiova, însă negocierile cu patronul Adrian Mititelu au picat în ultimul moment.

Marius Croitoru rupe tăcerea despre negocierile cu Adrian Mititelu: „În fotbal nu am văzut prietenii și dușmănii de-o viață”

 Marius Croitoru  Foto: digisport.ro

Tehnicianul, în vârstă de 43 de ani, a mai antrenat-o pe FC U Craiova timp de aproape patru luni, în perioada iunie – octombrie 2022.

Marius Croitoru recunoaște că s-a aflat în discuții cu Adrian Mititelu. În plus, acesta spune că ar fi acceptat să revină la FC U Craiova, chiar dacă patronul echipei a lansat atacuri dure la adresa sa, dorința de a reveni în antrenorat fiind cea care a primat.

„Au fost discuții care nu s-au concretizat și asta este. Important acum este să-mi termin Școala de Antrenori. În fotbal, credeți-mă, nu am văzut prietenii și dușmănii de-o viață. Am văzut oameni certându-se mult mai rău, jignindu-se mult mai rău decât… Și interesul cred că a fost mai important decât tot ce s-a spus la momentul respectiv. Cunoșteam echipa foarte bine, cunoșteam jucătorii, știu ce potențial au. Este o echipă cu jucători fantastici. Și aici este meritul lui nea Adi. Pentru că el a făcut selecția, i-a adus, îi plătește, că nu sunt salarii pe care și le permite orice club din România. Are o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni. Iar la condiții, șase terenuri impecabile, nu ai zile din săptămână să faci antrenament pe câte terenuri sunt. Nu e ușor să bagi 3-400.000 de euro pe lună, banii familiei, pentru o plăcere”, a declarat Marius Croitoru, la Digi Sport.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...