Un jucător de la FC Botoșani, asaltat de telefoane: ”În România, ei nu cunosc realitatea poveştii mele”

Luni dimineaţă, fotbalistul a avut un şoc când şi-a verificat telefonul: avea zeci de apeluri şi mesaje. Jurnaliştii ar fi vrut să-i ia o primă reacţie după ce recordul său a fost doborât.

Un jucător de la FC Botoșani, asaltat de telefoane: ”În România, ei nu cunosc realitatea poveştii mele”

   Foto: orangesport.ro

Lamine Yamal a înscris, duminică, pentru Barcelona, în remiza cu Granada, scor 2-2, şi a devenit cel mai tânăr marcator din istoria La Liga. Astfel, la doar 16 ani şi 87 de zile, Lamine Yamal a depăşit recordul unui fotbalist care în acest moment evoluează la FC Botoşani și care marca pentru Malaga în La Liga la doar 16 ani şi 98 de zile.

A căzut recordul lui Fabrice Olinga!

Fabrice Olinga Essono, cunoscut sub numele de Olinga, este un fotbalist camerunez care joacă în postura de atacant la clubul românesc din Liga I Botoșani. A devenit cel mai tânăr jucător care a marcat vreodată în La Liga la vârsta de 16 ani, în serviciul lui Málaga.

 

Luni dimineaţă, Fabrice Olinga avut un şoc când şi-a verificat telefonul: avea zeci de apeluri şi mesaje dinspre Spania. Jurnaliştii ar fi vrut să-i ia o primă reacţie după ce recordul său a fost doborât.

”M-am trezit cu multe mesaje şi apeluri de la mai multe posturi spaniole de radio. Sunt puţin dezamăgit. M-am gândit că cel care îmi va bate recordul va fi Ansu Fati. Nu m-a deranjat. Sunt fericit pentru că ştiu cum e fericirea din spatele tuturor acestor lucruri”, a explicat Olinga în presa spaniolă, potrivit orangesport.ro.

Fabrice nu s-a uitat la meciul Barcelonei, deoarece s-a jucat prea târziu pentru România, iar acesta trebuia să se trezească de dimineaţă a doua zi.

”Golul meu ne-a ajutat să câştigăm meciul atunci. Lamine ştie că, dacă va marca, va deveni cel mai tânăr marcator din istoria La Liga. Eu nu ştiam nimic în acel moment. Mi-au spus după meci. Nu aveam această informaţie, dar a fost mai bine pentru că poate eram mai emotiv aşa”, a explicat Olinga.

Fabrice Olinga: ”Am vrut să mă las de fotbal. Mă săturasem să fiu minţit”

Întrebat care este diferenţa dintre Fabrice Olinga de atunci şi Lamine Yamal de acum, fotbalistul a oferit un răspuns plin de regrete.

După experienţa de la Malaga, Olinga a mai fost legitimat la Apollon Limassol, Zulte Waregem, Sampdoria, Viitorul Constanţa, Mouscron, Rio Ave, iar din vara recent încheiată la FC Botoşani.

”Diferenţa dintre mine şi Lamine este aceea că a făcut tot posibilul pentru o carieră bună. Are cel mai bun agent din lume, lucrează la cea mai bună academie şi cel mai bun club din lume. Nu are multe grij. La mine, în acea perioadă, s-au întâmplat multe lucruri rele. La 17 ani a trebuit să îmi reînnoiesc contractul cu Malaga, dar agentul meu a cerut mulţi bani clubului şi până la urmă nu s-a întâmplat acest lucru. M-au făcut să ajung acolo unde nu doream. De aceea spun că avem poveşti diferite.

În 2015, am vrut să mă las de fotbal pentru că mă săturasem să fiu înşelat, minţit. Nu mai voiam să joc. M-am agăţat de faptul că vreau să mă distrez pe teren pentru copiii mei. Este singurul lucru care mi-a mai rămas astăzi, să încerc să mă bucur cât mai mult de ceea ce a rămas.

În România, ei nu cunosc realitatea poveştii mele şi nu s-au întrebat ce s-a întâmplat. Agenţii au făcut din viaţa lui Olinga o mizerie”, a conchis Fabrice, conform sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Dascăli și artiști botoșăneni” – Expoziție de artă la Muzeul Județean Botoșani!

astăzi, 18:04

Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 4 - 30 noiembrie 2025, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția „Dascăli și artiști botoș...

Peste 400 de elevi botoșăneni au învățat de la pompieri cum să prevină situațiile de urgență!

astăzi, 17:00

În ultimele două zile, peste 400 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 7 și Școala Specială „Sfântul Stelian” din municipiul Botoșani au vizitat Detașamentul de Pompieri...

Victimele violenţei domestice nu vor mai plăti taxe de timbru la divorţ şi partaj. Vot în Camera Deputaţilor!

astăzi, 15:10

Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat miercuri proiectul de lege prin care victimele violenţei domestice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru pentru ...