LPS Botoșani, vicecampioană națională la fotbal – categoria U18 (fotogalerie)

Un rezultat de excepție obținut de elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Cupa ISF fotbal băieți, categoria U18!

Începând cu anul 2022, într-un parteneriat cu Ministerul Educației, Federația Română de Fotbal a lansat o nouă competiție, Cupa ISF (Împreună suntem fotbal). Aceasta se adresează băieților și fetelor, la categoriile de vârstă U14, U16 și U18. Competiția se desfășoară în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), care este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Anul acesta, la startul competiției O.N.S.Ș. – Cupa ISF (U14/U16/U18) s-au înscris un număr de 5.630 însumând un număr total de 67.565 elevi.

 

După ce a trecut de fazele eliminatorii ale competiției, la nivel județean – locul I și la nivel zonal – locul I, echipa de fotbal U18 a Liceului cu Program Sportiv Botoșani s-a calificat la Turneul Final organizat la Pitești în perioada 23 – 24 mai 2023, turneu la care au participat primele 8 echipe calificate de la etapele de zonă.

După 3 meciuri disputate în faza grupelor și o semnifinală câștigată cu 3-0, echipa LPS Botoșani a jucat finala mare în compania echipei LPS ”Mircea Eliade” București pe care a pierdut-o dramatic, golul victoriei fiind primit în ultimile secunde ale timpului regulamentar de joc, cu scorul de 2 – 3.

Elevii componenți ai echipei Liceului cu Program Sportiv Botoșani, coordonați de domnii profesori Cristian Frumuz și Cătălin Chirilă, sunt: Fabian Prisacareanu, Codrin Cărăușu, Emanuel Brașoveanu, Dimitrie Toader, Alexandru Alexoaie, Adrian Răutu, Mihnea Frumuz, Cosmin Andrioaia, Alexandru Sebinschi, Claudiu Avadanoaie, Andrei Mihalcea.

"Având în vedere anvergura competiției, numărul mare de echipe înscrise, consider că este un rezultat de excepție pentru școala noastră și pentru județul nostru. Îi felicit pe acești băieți minunați pentru efortul depus, pentru ambiția și perseverența de care au dat dovadă pe parcursul întregii competiții. Le mulțumesc totodată tuturor celor care au contribuit la obținerea acestei performanțe remarcabile.”, Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

(Comunicat de Liceul cu Program Sportiv)




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...