La Săveni începe Săptămâna Europeană a Sportului

În orașul Săveni, în perioada 23 - 30 septembrie a.c., se desfășoară mai multe activități sub egida Săptămânii Europene a Sportului. Proiectul „Săveni BeActive” propune organizarea mai multor competiții, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

Vineri la L.T „Dr. Mihai Ciucă” s-a desfășurat prima activitate în cadrul proiectului. La conferința de deschidere a programului sportiv „Săveni BeActive” au fost prezenți profesorii de sport din localitățile vecine orașului Săveni în coordonarea domnului Ungureanu Cătălin, reprezentantul Inspectoratului Școlar Botoșani, a doamnei Elena Bordeianu, coordonator zonal.

 

„Având în vedere beneficiile pe care le obținem fiecare dintre noi în urma practicării unui sport și faptul că orice activitate sportivă aduce beneficii tuturor celor care aleg să petreacă timpul prin participarea la diferite activități sportive,  am să sprijin proiectele diferitelor organizații existente care oferă îndrumare și perfecționare într-o anumită disciplină sportivă și am să prioritizez implementarea tuturor programelor convenite cu autoritățile centrale și locale cu atribuții în domeniul sportului, instituțiile de învățământ, asociațiile, cluburile și centrele sportive partenere. Vă invităm pe toți să faceți sport!”, a fost mesajul primarului Relu Tîrzioru.

Săptămâna europeană a sportului are loc la nivel european, național, regional și local și este structurat astfel încât să includă teme și activități care să atragă toate publicurile. Săptămâna este structurată în jurul a patru teme principale: mediu educațional, loc de muncă, în aer liber, cluburi sportive și centre de fitness. Acestea sunt principalele activitati în care oamenii își pot îmbunătăți obiceiurile și sa devina activi.

MINI CAMPIONAT DE FOTBAL

 - Luni, 26 septembrie 2022,  Complexul Sportiv Săveni, începând cu ora 14.30;

TRASEU APLICATIV SPORTIV - CONCURS DE ALERGARE, SĂRITURI, JOCURI OLIMPICE

- Marți, 27 septembrie 2022, Complexul Sportiv Săveni, începând cu ora 14.30, profesori Elena Bordeianu, Tărnăuceanu Cosmin;

MINI CAMPIONAT DE HANDBAL -

Miercuri, 28 septembrie 2022, Complexul Sportiv Săveni, începând cu ora 14.30, profesori coordonatori Gabriela Răducanu, Gelu Mariciuc;

CONCURS DE ORIENTARE SPORTIVĂ - TURISTICĂ - ALERGARE PE UN TRASEU TEMATIC, ORIENTARE CU BUSOLĂ, AZIMUT

- Joi, 29 septembrie 2022, începând cu ora 14.30 în zonele centrale ale Orașului Săveni, profesori coordonatori Șuliuc Gheorghe, Mihai Bucsa, Felicia Napirca, Iuliana Damian, Mihaela Drasleuca ;

AEROBIC DAY, GIMNASTICĂ, DANS SPORTIV, FITNESS IN AER LIBER

- Vineri, 30 septembrie 2022, Stadionul Săveni, ora 16.00, profesori coordonatori Budai Simona Catalina, Doru Budăi-Ungureanu, Damean Flavius, Geany Chelaru;

Aceleași tip de activități se vor organiza simultan și în localitățile: Ungureni, Știubieni, Adășeni, Mitoc, Manoleasa, Avrămeni, Vlăsinești, Drăgușeni, Hănești, Coțușca, Dângeni.

Parteneri proiect: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Liceul Teoretic ,,Dr.Mihai Ciucă" Săveni, Școala Gimnazială Nr.1, Săveni, Palatul Copiilor Botoșani, Asociația Județeană ,,Sportul pentru toți" Botoșani, Addys Gym Botoșani,  Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, Asociația ,,Arlechin".

(Comunicat de presă)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Credincioși din Broscăuți și Dorohoi au fost pelerini la obiective religioase și culturale din Neamț și Suceava

astăzi, 10:46

În perioada 24-26 august 2026, un grup de 55 de credincioși din parohiile din localitatea Broscăuți și din municipiul Dorohoi a participat la un pelerinaj duhovnicesc și cultural, pe parcur...

Cum funcționează decontarea directă, mecanismul prin care pacientul asigurat privat nu mai vede nicio factură

astăzi, 10:33

100% din costul serviciului este acoperit prin decontare directă în rețeaua de parteneri, cu autorizare în maximum 48 de ore lucrătoare. În afara rețelei, rambursarea acoper...

Cel mai mare stadion din Regiunea Moldovei, cu o capacitate de 15.000 de locuri, ar urma să fie construit în județul Suceava!

astăzi, 09:59

Un nou proiect major de infrastructură sportivă este pregătit în județul Suceava. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a anunțat că instituția pe care o conduce lucreaz...