Jucător de la FC Botoșani, după victoria cu Farul: ”N-am vrut să plec pe ușa din dos!” / ”Meritam să mai joc!”

FC Botoșani s-a impus duminică seara, scor 0-1, pe terenul celor de la Farul Constanța, fiind și prima victorie din acest sezon, victorie care coincide și cu venirea pe banca tehnică a lui Liviu Ciobotariu.

După meci, portarul de la FC Botoșani, Eduard Pap, a dezvăluit că ”starea de spirit s-a schimbat” la echipă odată cu venirea lui ”Ciobi”.

”Am venit să luăm punct sau puncte, a fost o victorie de sacrificiu. Am lucrat cu dânsul (n.r. - Liviu Ciobotariu) și în trecut, starea de spirit s-a schimbat. A schimbat sistemul, câteva idei de joc, mare lucru în trei zile n-a putut să schimbe. E victoria tuturor și ne bucurăm pentru că am obținut-o. Ne așteaptă un sezon lung și greu, o luăm meci cu meci. E o bucurie foarte mare, eram singura echipă fără victorie, trebuie să ne bucurăm în seara asta, dar de mâine la muncă. Ne așteaptă un meci foarte greu cu FCSB, trebuie să obținem punct sau puncte. Mă bucur că am ținut poarta intactă, așa mi-am propus înainte de meci”, a spus Eduard Pap, portarul celor de la FC Botoșani.

 

În schimb, fundașul Alin Șeroni și-a manifestat bucuria de a reveni pe teren, în ciuda faptului că ”toată lumea crede că nu dau 100%”. Șeroni a făcut referiri și la unele probleme pe care le-ar fi avut cu Bogdan Andone (”se știe cel mai bine cine a fost înainte”).

”Meritam să mai joc, chiar dacă toată lumea crede că nu dau 100%. Mi-am dorit să demonstrez că mai pot. Sunt de 5 ani la echipa asta, n-am vrut să plec pe ușa din dos din cauza altor factori. Nu vreau să comentez, se știe cel mai bine cine a fost înainte. M-am bucurat foarte mult, a avut puține zile Ciobi. Ne-am închegat, am făcut echipă bună azi. Am câștigat 3 puncte importante pentru noi. Ne așteaptă un meci cu campioana sâmbătă. Sper să obținem punct sau puncte”, a comentat și Alin Șeroni, fundaș FC Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă o sportivă din Botoșani pe podium la Campionatul European de Haltere din Albania!

Monday, 12 October 2026

Ioana Mădălina Miron, sportiva născută în Zlătunoaia și legitimata la CSA Steaua București, a câștigat, în prima zi a competitiei continentale de la Durres, Albania, două me...

Președinta Asociației ”Ne trebuie speranță” a plecat la cele veșnice!

Monday, 12 October 2026

Mihaela Niță s-a stins, lăsând în urmă amintiri prețioase și un gol greu de cuprins în cuvinte, la cinci ani de când Silvia Griciuc, fosta președintă a Asociației, ple...

Ai peste 18 ani? Înscrie-te la concursul online „Fii în siguranță acasă!”

Monday, 12 October 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcată pe 13 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) organizează concursul online „Fii...