Palmele unei campioane. Drumul de la Darabani la Paris, o poveste despre succes, pasiune și sacrificiu! (Foto)

Nu mai puțin de 11 sportivi din Botoșani se află, în aceste zile, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Din lotul de canotaj face parte și Andrada Moroșanu. S-a născut în Darabani, fiind atrasă încă din copilărie de vâslele care bat apa într-un ritm ce pulsează a viață. Îndrumată inițial de antrenorii Sorin Băhnărel, Ciprian Atomei și Simona Napa la Clubul Sportiv Municipal Iași, Andrada Moroșanu a învățat, treptat, că visul nu poate exista în afara muncii susținute.



A înțeles că drumul către succes înseamnă în primul rând efort, sudoare, durere trupească și eșecuri la fiecare pas. Le-a învins pe toate, pe rând. S-a obișnuit și cu durerea, și cu dorul de cei dragi. Chiar și cu imaginea cruntă a palmelor sfârtecate de trasul la vâsle.

 

Cu timpul a urcat pe podium și a privit de la înălțimea succesului înapoi, către viața plină de restricții, uneori și de copilărie. Nu a regretat niciodată, pentru că la capătul drumului a găsit visul împlinit: Jocurile Olimpice, competițiile internaționale și rezultatele excepționale care i-au răsplătit întreg efortul de ani și ani.  

În urmă cu doi ani, alături de botoșăneanca Iulia Bălăucă, Andrada devenea campioană mondială în proba de dublu vâsle. Acum, la Jocurile Olimpice de la Paris, Andrada Moroșanu își trăiește din nou visul.

Duminică, fetele din barca de patru vâsle, Patricia Cireș (de asemenea din Botoșani), Alexandra Ungureanu, Ema Ciotău și Andrada Moroșanu au încheiat seria pe locul 3, în 6:24.74, după Olanda, Ukraina și China, țări medaliate la Jocuri în această probă. Ele au intrat astăzi în recalificări, obținând încă un bilet de participare, în Finala B a competiției.

Succes!



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...