Am inceput curajos. In chiar primul minut al meciului, Mutu a reluat pe langa la centrarea lui Codrea. Dar atat, caci italienii nu ne-au prea lasat sa respiram in primul sfert de ora. Doar uriasul Goian l-a putut opri pe Del Piero sa nu reia spre poarta, din 6 metri (9). Iar Toni ne-a dat si el emotii, tot cu o lovitura de cap (12).
Ne-am mai trezit in momentul in care Mutu a scapat spre poarta adversa, dar Buffon a blocat (15). Si in doar trei minute, am reusit mai multe decat intr-un meci intreg cu Franta. Bomba lui Tamas (17) si sutul in bara din lovitura libera al lui Chivu (20) au reprezentat momentele care ne-au aratat ca se poate. Asa ca, obligat de accidentarea lui Radoi, Piturca a plusat la potentialul nostru ofensiv cu introducerea lui Dica.
Un nou asalt s-a abatut asupra portii noastre in finalul de repriza. Dar Codrea si Lobont, de doua ori, au intervenit extraordinar in momentele in care se parea ca golul italienilor e iminent. Pana la urma, mingea a scuturat plasa portii noastre in minutele de prelungire, la lovitura de cap a lui Toni. Dar ne-a salvat arbitrul, pe motiv de offside.
A fost nevoie doar de o clipa de neatentie in careu a lui Zambrotta pentru ca Mutu sa profite si sa trimita mingea sub transversala lui Buffon, in minutul 55. Plasa portii campionilor mondiali se scuturase pentru prima data. Dar golul lui Panucci ne-a trezit peste doar doua minute din visul acela atat de frumos.
Finalul a fost unul greu de descris in cuvinte. Nerecomandat cardiacilor, pulsul a atins cote alarmante. Cele doua echipe si-au impartit pumni, ca la box, fiecare incercand sa dea lovitura de knockout. O lupta in care momentul cheie a venit in minutul 81. Panucci l-a impins pe Niculae, iar Henning a aratat hotarat punctul cu var. Mutu si-a asezat mingea, a tras, dar Buffon a scos. Ce ratare, ce pacat! Chiar si asa, ramanem cu satisfactia ca in doar 4 zile am tinut piept cu succes celor mai bune echipe la ultimul Mondial. Avem echipa!