Iftime, schimbare de plan. Cum vrea să o salveze pe FC Botoșani!

FC Botoșani trece prin cel mai greu moment din istoria prezențelor în prima divizie. Echipa antrenată, în prezent, de Andrei Patache, este ultima în prima divizie, având 17 etape în care nu a câștigat un meci.

În ultimul timp, Valeriu Iftime a dat impresia că este resemnat cu rezultatele slabe ale echipei sale și părea că retrogradarea este ceva ce nu l-ar supăra prea tare.

Acum însă, acesta a revenit la sentimente mai bune și anunță că nu crede că echipa va retrograda.

"Eu refuz să cred că suntem condamnați la retrogradare, iar arbitrii greșesc intenționat împotriva noastră. Refuz să cred acest lucru. Însă, nu înțeleg ce naiba se întâmplă cu acești arbitri atunci când vin și conduc meciurile lui FC Botoșani. Greșesc meci de meci împotriva noastră. Nu e ok. Și acum, la meciul cu Petrolul, au fost niște greșeli împotriva noastră de te doare capul. Însă, eu nu mă las. Voi lua niște măsuri la echipă și nu mă predau.

 

Acum îl am pe Patache, iar el este un băiat de toată isprava și eu îi mulțumesc pentru tot. Ne-a ajutat și el cât a putut, dar avea nevoie măcar de o victorie ca să se agațe și el de ceva. Vestiarul trebuie să creadă în ceva. Trebuie să creadă într-o mână forte și trebuie să creadă că se poate. Dar, totuși, am ajuns la concluzia că îmi trebuie un alt antrenor. Oricum lui Andrei Patache o să îi expire acea lună primită ca derogare, iar eu trebuie să găsesc o variantă cât mai repede. Am vorbit cu Andrei Patache și i-am spus că discut cu alți antrenori. Nu am făcut nimic pe la spatele lui. Am niște discuții, dar momentan nu vă pot confirma nimic clar. Vă pot spune doar că nu mă predau și voi aduce antrenor, dar și alți jucători la echipă. Însă, vă spun sincer că mă ia capul când mă uit în clasament și văd că noi nu putem să strângem distanța de locul 14. Sunt 10 puncte între noi și acea echipă, dar voi vedeți cine e pe locul 14? Incredibil! Acolo este FCU a domnului Mititelu, care eu zic că ea e o echipă de play-off, nu play-out. Pe cine să băgăm sub noi? Totuși chiar și așa tot nu voi ceda și ne vom bate până la final", a spus Valeriu Iftime, conform ProSport.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...