Iftime a dat vestea cea mare, cine va antrena echipa de la Botoșani!

Patronul FC Botoșani a anunțat noul staff tehnic cu care speră să dea lovitura. „El va fi principal, că are licență PRO!”

În urmă cu doar câteva zile, Valeriu Iftime anunța în mod public că este la un pas să numească noul antrenor de la FC Botoșani. Omul de afaceri dezvăluia la acel moment că are trei nume pe listă, între care unul care a mai pregătit o echipă din Superliga, dar și un antrenor străin, fost jucător de legendă la AC Milan, care are două Ligi ale Campionilor în palmares. Acesta din urmă este Marco Simone, fost mare atacant al „rossonerilor”, în echipa legendară care a scris istorie la începutul anilor ’90.

 

Refuz pe bandă rulantă!

În ceea ce îl privește pe Simone, Valeriu Iftime a spus că așteaptă un răspuns de la el până duminică, 3 decembrie. Și se pare că răspunsul a fost unul nefavorabil, deoarece negocierile au picat.

Mai mult, același lucru s-a întâmplat și în negocierile cu ceilalți doi antrenori pe care i-a avut patronul lui FC Botoșani pe listă.

Decizie: cu cine merge Iftime mai departe!

ProSport l-a contactat pe Valeriu Iftime pentru a afla ce decizie a luat în privința băncii tehnice, iar omul de afaceri a surprins: nu mai aduce niciun antrenor și se va baza în continuare pe cuplul Mihai Ciobanu – Andrei Patache!

Valeriu Iftime va avea grijă ca Mihai Ciobanu, deținător de Licența UEFA Pro, să fie trecut în postura de principal în acte, pentru a respecta regulamentul FRF.

„Am stat si m-am gândit. Am analizat și am discutat cu unul sau altul de prin străinătate și din tară, dar nu am ajuns la niciun numitor comun. Unul îmi cerea mai mult de cât aș fi putut eu să îi dau, altul îmi cerea jucătorul x sau y, iar eu nu i-am putut garanta aducerea lor. Altul îmi cerea să nu fie niciodată restanțe la salarii, aici să zicem că nu eram departe unul de altul, dar chiar și așa am decis până la urmă să nu las loc de reproșuri. Ba că timpul de pregatire din iarnă a fost prea scurt, ba că nu i-am adus jucătorii ceruți de el etc., etc. Astfel că, am decis să îl pun antrenor principal pe Mihai Ciobanu, cel care are licență PRO, iar Patache o să fie în acte antrenor secund. El are formele legale să îmi stea pe bancă”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.

Are încredere că a luat decizia înțeleaptă: „Eu nu cred asta!”

FC Botoșani este „lanterna roșie” a Superligii după 18 etape, fiind singura echipă din campionat care nu a reușit să înregistreze nici măcar o victorie. De asemenea, moldovenii au cea mai slabă defensivă, cu nu mai puțin de 35 de goluri încasate.

În ciuda celor menționate, Valeriu Iftime nu disperă și este convins că tot oamenii săi de la FC Botoșani pot scoate echipa din criză.

„Eu nu cred că dacă aduceam un antrenor străin sau altul de pe aici de pe la noi îi luau pe ei focul de Botosani, așa cum simt Ciobanu și Patache. În condițiile noastre actuale riști enorm dacă aduci pe unul care nu cunoaște lotul și care îți mai și cere nu mai știu eu ce. Sper să îmi iasă cu noua mea echipă tehnică de antrenori”, a completat Iftime, pentru ProSport.

Pentru FC Botoșani urmează un duel tare cu FC U Craiova, grupare care i-ar putea fi rivală în lupta pentru evitarea retrogradării. FC Botoșani e pe ultimul loc în Superliga, cu 9 puncte, în timp ce FC U Craiova este pe două poziții mai sus, peste Dinamo, cu 18 puncte.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

astăzi, 17:49

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

astăzi, 16:00

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

astăzi, 14:44

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->