Halep, în semifinale la Roland Garros, după ce Svitolina a condus cu 6-3 şi 5-1 şi după ce a avut o minge de meci

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele French Open, după ce a întors soarta unei partide ce părea pierdută, la scorul de 6-3, 5-1, pentru adversara ei, urcaineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5. Simona Halep va juca, joi, în jurul orei 18.00, cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, în semifinalele turneului de la Roland Garros.

Acesta a fost revanşa Simonei Halep în faţa Elinei Svitolina, după finala de la Roma, din 21 mai. Jucătoarea din Ucraina a profitat la Foro Italico de o accidentare la gleznă a româncei şi a câştigat cu 4-6, 7-5, 6-1. Atunci, Halep a trecut de la extaz la agonie, acum a fost rândul ucrainencei.

Halep are din nou meritul că nu a cedat şi că nu a fost dezarmată de evoluţia strălucitoare pe alocuri a adversarei. A avut răbdare şi a jucat inteligent atunci când a simţit că Svitolina îşi pierde energia şi încrederea, punând în scenă o extraordinară răsturnare de scor.

Simona Halep a fost descumpănită în primul set de agresivitatea şi rapiditatea jocului adversarei sale. Svitolina a început alert, cu lovituri puternice, bine plasate şi cu lungimea potrivită, astfel încât Halep să fie obligată să alerge cât mai mult şi să stea cât mai în spate pe teren. Ucraineanca şi-a asumat riscuri, a trimis mingea mai mereu către limitele terenului şi, deşi a mai greşit ţinta, a făcut multe puncte direct câştigătoare.

Simona Halep a fost obligată la defensivă, la lovirea mingii din poziţii inconfortabile şi n-a putut să răspundă cu aceeaşi profunzime a loviturilor, astfel că rivala ei a venit către interiorul terenului şi a controlat de acolo jocul. În plus, jucătoarea ucraineană a fost mai concentrată în momentele de avantaj, spre deosebire de Halep, care a irosit multe mingi de break.

Deşi un pic mai puţin clar decât a arătat scorul, Svitolina a ajuns la 5-0 şi 40-30 pe serviciul româncei, după break-uri în ghemurile al doilea şi al patrulea. Halep a anulat mingea de set şi a arătat semnele revirimentului, câştigând trei ghemuri la rând, pe fondul unei scăderi în evoluţia adversarei. Svitolina a recuperat apoi un 0-30 şi a încheiat setul, cu 6-3, pe propriul serviciu, după aproape trei sferturi de oră de joc.

Citiţi continuarea pe News.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI