FC Botoșani - Petrolul 5-0! Continuă seria de ”aur” a lui Stoican

FC Botoșani și-a făcut de cap împotriva Petrolului. Echipa moldavă s-a impus cu un categoric 5-0, și a ajuns la doar trei puncte de un loc de playoff. Elevii lui Flavius Stoican au ajuns la trei victorii în 2023, fiind singura echipă din Superligă cu un astfel de parcurs.

Final de meci

Minutul 90+9: GOL FC Botoșani! Alin Șeroni marchează de la punctul cu var.

Minutul 69: GOL FC Botoșani! Sebastian Mailat reușește dubla cu o execuție în stilul lui Romario.

 

Minutul 46: Petrolul începe repriza secundă cu o schimbare. Florin Borta este înlocuit de Romero Seniko Doua.

Pauză

Minutul 45: Petrolul scapă de golul 4. Cu poarta goală în față, Mihai Roman trimite în bara laterală.

Minutul 42: Petrolul a avut șansa reducerii diferenței de pe tabelă. Irobiso a introdus balonul în poarta adversă, dar reușita sa a fost anulată din cauza unui offside.

Minutul 24: GOL FC Botoșani! Moldovenii par să fi rezolvat problema celor trei puncte. Andrei Dragu este cel care înscrie, după o fază creată de Mihai Roman II. Moldovenii, care în prima parte a sezonului au pierdut cu 7-0 pe terenul lui Sepsi OSK, respectiv 8-0 pe terenul Farului, par să urmărească răzbunarea acestor rezultate.

Minutul 14: Petrolul are prima ocazie, prin Gicu Grozav, al cărui balon, tras din marginea careului, este deviat și trece pe lângă poartă.

Minutul 3: GOL FC Botoșani! Partida începe practic de la scorul de 2-0 pentru moldoveni. Marcatorul primului gol, Sebastian Mailat, încearcă să marcheze iarăși, după o acțiune personală. Șutul său, din bandă, este respins de Leitner, dar Mihai Roman II este atent și reușește să înscrie. La acest scor, moldovenii ajung pe locul șapte în Superligă, depășind, din cauza rezultatelor directe, adversara de azi, în clasament. Elevii lui Flavius Stoican, cu un meci în plus, sunt la doar trei puncte de Sepsi OSK.

Minutul 1: GOL FC Botoșani! Partida începe cum nu se putea mai bine pentru moldoveni. Profitând de o serie de gafe în defensiva adversă, Sebastian Mailat, cel mai în formă jucător al gazdelor, marchează. Doar 50 de secunde au trecut de la startul partidei. Mihai Roman II este cel ce a pasat decisiv, la acest gol.

Minutul 1: A început partida de pe stadionul ”Municipal” din Botoșani.

Echipele de start

FC Botoșani: Pap – Mboko, Mutombo, Dican(c), Șeroni – Patache, Zabou, Florescu – Maialt, Roman, Dragu; Rezerve: Ducan, Sadiku, Cioiu, David, Dragomir, Pinson, Roman, Golofca, Cărăușu; Antrenor: Flavius Stoican

Petrolul: Leitner – Borța, Santos, Meijers, Țicu(c) – Dumitriu, Purtic – Moldoveanu, Budescu, Grozav – Irobiso; Rezerve: Moroz, Bucur, Pashov, Doua, Olaru,Achim, Seto, Bratu, Țucaliuc; Antrenor: Nae Constantin.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...