Antrenorul echipei CSM Poli Iași, Eugen Neagoe a declarat ca jucatorii sai au obtinut victoria in urma unui joc bun.
Acesta a mai spus ca FC Botosani nu si-a creat nicio ocazie tot meciul.
"A fost un joc foarte important pentru noi, ne-am dorit cele trei puncte. Le-am obţinut în urma unui joc bun. Botoşaniul nu şi-a creat nicio ocazie, am reuşit să marcăm de două ori în prima repriză şi pe fondul nervozităţii celor de la Botoşani, au rămas în nouă oameni şi a fost mult mai uşor pentru noi. În repriza a doua mi-aş fi dorit să mai marcăm, le-am cerut jucătorilor acest lucru. După golul trei a intervenit relaxarea. Chiar am avut o discuţie cu ei şi i-am certat puţin. Vreau să fim concentranţi pe parcursul celor 93-94 de minute. Băieţii merită felicitaţi pentru ce au făcut în această seară", a spus Eugen Neagoe.