A murit cea mai titrată jucătoare de scrabble a României! (Foto)

A fost cea mai titrată jucătoare de scrabble a României, campioană națională în limbile română și franceză, Maestră a Sportului.

A fost cea mai titrată jucătoare de scrabble a României, campioană națională în limbile română și franceză, Maestră a Sportului.

Claudia Mihai a fost un model de dăruire, de fair-play, un Om pentru care timpul liber însemna dedicare benevolă pentru cei mici, pentru viitorul jocului de scrabble.

”Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie contribuția impresionantă a Claudiei, vreme de 4 decenii, la dezvoltarea jocului de scrabble în România și ce a însemnat ea pentru noi. O să las spre citire câteva rânduri scrise de Alice, fiica sa, cea care i-a călcat pe urme, iar mai apoi și nepoțelele dragi ale Claudiei - 3 generații scrabbliste”, transmit reprezentanții Federației Române de Scrabble.

 



Anunțul trist a fost făcut de familia Claudiei Mihai:

”Și-a dăruit mai mult de 40 de ani jocului nostru îndrăgit: a debutat în 1983 participând la partidele de scrabble din revista Rebus Flacăra, iar un an mai târziu a participat la primele competiții oficiale de scrabble din România, organizate la Cercul Militar București și Piatră Neamț. A pus multă pasiune, energie, muncă și a învățat generații de tineri tainele acestui joc minunat, a inspirat și încurajat mulți alți (noi) jucători să îndrăznească mai mult și să iubească acest sport. A împărtășit mereu din cunoștințele ei, cu multă dărnicie și pasiune, și s-a implicat trup și suflet în acțiuni scrabblistice de dezvoltare și promovare a acestui joc. Nu s-a lăudat niciodată cu palmaresul ei impresionant: Maestră a Sportului din anul 2000, cu 23 de titluri de Campioană Națională la Scrabble Francofon (și Campioană en-titre).

Totodată, a câștigat alte 6 titluri în campionatele naționale: Campioană Națională timp de 4 ani, câștigătoare a Cupei Campionilor în 1987 și Campioană Națională la Compunere în 1992. De asemenea, a participat la numeroase campionate mondiale în limba franceză (cel puțin 14), a fost antrenor de scrabble la Cercul Cuvinte Potrivite (scrabble în română), pe care l-a înființat și crescut cu multă dăruire și pasiune timp de 10 ani frumoși. Membră a CSM București, mereu activă în comitetele de decizie, justițiară și mereu pentru inițiativele de promovare a jocului, alături de Federație și pentru viitorul ei. Drum lin printre îngeri, mami, campioana sufletului meu".

Claudia Mihai a fost partener Știri.Botoșani.Ro în cadrul unui proiect derulat cu Teatrul Imaginario București, beneficiari fiind copiii jucători de Scrabble de la Oneaga, județul Botoșani.

Citește și Bucurie de 1 iunie: Campionii de la Oneaga au primit în dar o poveste!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...

Marius Croitoru, înainte de meciul cu UTA Arad: ”Nu contează ce antrenor ai. Poţi să câştigi numai din atitudine!” - VIDEO

astăzi, 12:52

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat că îşi doreşte ca să câştige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ”Suntem ...