A dat declarația serii după ce s-a salvat de la retrogradare cu FC Botoșani: „Haideți să vă spun. O să mă certe”

FC Botoşani îşi păstrează locul în SuperLigă, după ce a învins-o pe CS Mioveni cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare.

Echipa antrenată de Bogdan Andone a avut puţine emoţii în meciul de la Mioveni, în care argeşenii nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii. Unicul gol al partidei a fost înscris de Sebastian Mailat (74).

FC Botoşani câştigase cu 1-0 în prima manşă.

Eduard Florescu a oferit declarația serii după ce Botoșani s-a salvat de la retrogradare: „Vreți să vă spun secretul?”

La flash-interviu, Eduard Florescu, unul dintre cei mai importanți jucători ai Botoșaniului în acest sezon, a oferit declarația serii. A dezvăluit, mai în glumă, mai în serios, că micii cu muștar au fost „magia” care i-a salvat de la retrogradare.

 

„Este o eliberare. Nu mai credeam nici noi. Eu spuneam în fața dumneavoastră că mai sunt șanse, dar începusem să-mi pierd speranțele. Venirea lui Mister ne-a făcut să credem din nou și uitați, când nimeni nu ne mai dădea nicio șansă, am rămas (n.r.- în SuperLigă). Vreți să vă spun secretul? Haideți să vă spun, cu toate că poate o să mă certe. Micii de la Botoșani, cu muștar și pâine, așa am rămas în Liga 1, asta a fost magia. Începusem să ne pierdem speranța, mai un mic, mai o bere, și ne-am salvat. Nu mai merge rețeta asta, trebuie s-o schimbăm.

Nu trebuie să mai facem aceleași greșeli și să ne batem acolo unde a fost Botoșaniul înainte. Anul ăsta a fost foarte greu, dar s-a terminat cu bine și suntem foarte fericiți. A fost o partidă foarte importantă, în primul rând pentru CV-ul nostru. Cu toții suntem fericiți”, a spus Florescu, potrivit DigiSport.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...