Am păcălit retrogradarea! CS Mioveni-FC Botoșani 0-1

Rezultatul din tur i-a permis lui Bogdan Andone să abordeze acest meci într-o manieră conservatoare lasându-i pe adversari să fie cei ce caută să atace.

Fc Botoșani și-a asigurat prezența în următorul sezon al Superligii după ce a câștigat dubla de baraj cu CS Mioveni. După victoria din tur cu 1-0, grație unui gol marcat în prelungiri de Aldair, elevii lui Bogdan Andone au câștigat și returul jucat în deplasare.

Rezultatul din tur i-a permis lui Bogdan Andone să abordeze acest meci într-o manieră conservatoare lasându-i pe adversari să fie cei ce caută să atace.

Totuși, în prima repriză, cei de la CS Mioveni nu au atacat atât de mult, astfel că, în a doua repriză, presiunea a fost mare. Așa s-a ajuns ca în minutul 74 Florescu să găsească spațiu ca să-i centreze lui Mailat, care a înscris. Anterior, în minutul 50, Victor Dican a trimis un balon in bara adversa.

 

Astfel ,,minunea” promisă de Bogdan Andone în ianuarie este completă. FC Botoșani joacă în prima divizie începând cu sezonul 2013-2014.

Echipele de start

CS Mioveni: Fl. Croitoru – Trașcu, Ignat, R. Garutti, Burnea, Șerbănică (cpt.) – A. Panait, D. Toma, Cărăruș – Al. Stan, Blănaru

Rezerve: Val. Sima – Gogor, M. Costea, Massaro, A. Șerban, Gutea, Căprescu, I. Șerban, Bolohan

Antrenor: Constantin Schumacher

FC Botoșani: Kukic – Petro, Miron (cpt.), Celea, Țigănașu – Aldair, G. David, Dican – Ed. Florescu, Ofosu, L. Fulop

Rezerve: Ducan – Șeroni, Mitrov, Mouaddib, E. Lopez, Mailat, I. Filip, Kaprof, Adams

Antrenor: Bogdan Andone

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...