În urmă cu 50 de ani, în luna august, în nordul județului Botoșani se sărbătorea cu mare fast Ziua Minerului. Pe 6 august sau în cea mai apropiată duminică, pe valea Prutului, în satul Miorcani, familiile de mineri așteptau cu entuziasm tradiționala petrecere, care de fiecare dată venea și cu stimulente pentru oameni - ”morale și materiale”.
Cine ajunge astăzi în zonă nu mai găsește decât ruine. În zona galeriilor, șinele și câteva vagonete, cu care era scos nisipul din subteran, rămân ca niște martori tăcuți ai unui timp demult apus. ”Zona este uitată de toată lumea, deși ar putea fi o destinație turistică pentru cei rătăciți în nordul țării. Locul are poveștile lui fascinante, iar peisajul este unul extraordinar. Nu există nici un indicator care să te îndrume spre locurile în care, altădată, localnicii scormoneau măruntaiele pământului”, opinează Alexandru Aioanei, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași.
Potrivit specialiștilor din domeniu, nisipul de la Miorcani era superior datorită conținutului ridicat de bioxid de siliciu. Exploatat din nord, el ajungea la Mediaș, Turda, Pădurea Neagră, Tomești, București pentru sticlăria fină de mesaj, pentru tuburi cinescopice, pentru lămpi fluorescente. Zăcământul de nisip cuarțos din perimetrul satului era exploatat, din 1949, prin patru galerii.
Răsfoind presa vremii, aflăm și care era atmosfera în anii 70 în zona exploatării Miorcani, cea care reprezenta pe atunci o bază de materie primă pentru sticlăria de menaj și tehnică. Ziarul Clopotul scria, în 4 august 1972, despre Nistor Jitărașu sau Gheorghe Surdu, despre Dumitru Boatcă, Ioan Pânzaru sau David Enache. „Noi suntem, mai toți, din satele din preajmă, Rădăuți-Prut, Miorcani, Rediu. Care suntem familiști, petrecem vremea în familie, la televizor. Mergem la târg, cum îi zicem Rădăuțiului-Prut, la căminul cultural, unde jucăm șah, popice. Înainte era și lângă mină un club unde veneam, amatorii de șah, cu câte o oră înainte de program. Clubul acela nu mai e, dar ni se face altul, club și un vestiar nou”, povesteau minerii.
Directorul exploatării era atunci Constantin Zăiceanu, inginer miner cu un stagiu de 16 ani. ”În atenția noastră e exploatarea cât mai rațională a rezervelor și mărirea patrimoniului. Unele cercetări s-au soldat cu reușite: am descoperit încă 200-250 mii tone de nisip, rezerve”, spunea Constantin Zăiceanu.
Prof.univ.dr. Corneliu Iațu, originar din Miorcani – al cărui tată a fost și primul salvator miner din județul Botoșani, ”după o specializare dură în Valea Jiului” – își amintește de sărbătorile satului de demult. ”Cea majoră era pentru mine Ziua Minerului, pentru că tatăl meu era miner. Ziua minerului din august era una dintre sărbătorile majore făcute în parcul de la Miorcani, situat lângă Conacul Pillat”.
Între amintirile din copilărie și profesia de geograf, pe care a dus-o de-a lungul timpului în zona excelenței profesionale, Corneliu Iațu ne mai oferă o imagine parcă desprinsă din filme: ”Mina de nisip de la Miorcani avea și ea o bibliotecă frumoasă cu mai toți clasicii. Când am descoperit-o, mai mereu mă ceream să merg cu tatăl meu la mină”.
Revenind la ziarul Clopotul din 4 august 1972, aflăm mai multe despre minerii de la Miorcani, cei care lucrau în subteran cu lopata și târnăcopul. ”Frontul de lucru, locul muncii, are curățenia albă a acestui nisip, superior – cum îl definesc standardele internaționale. Echipa minerului Nistor Jitărașu, el, ajutorul de miner Ciobanu și vagonetarul Nicolae Bultoc, e, firește, o echipă de frunte. Extrag zilnic 18-20 vagonete; într-un vagon încap 800 kg de nisip”.
Perioada mineritului de la Miorcani a adus și numeroase avantaje locului. ”Pentru economia comunei, mina de nisip era principalul obiectiv industrial. Cei care lucrau acolo aveau o sursă de venit sigură și consistentă pentru mediul rural. Faptul că eu eram fiu de miner îmi asigura oarecum un statut societal destul de bun și constituia și un motiv de mândrie a mea față de faptul că eram fiu de miner”, spune prof.univ.dr. Corneliu Iațu.
Mineritul la Botoșani a devenit, odată cu trecerea timpului, o adevărată legendă. Mai există potențial? A dispărut odată cu ”capitalismul” de după 1989? Sunt întrebări care se rostesc și astăzi în spațiul public. Alexandru Aioanei, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, precizează că, încă din 1977, experții mai preconizau vreo 5-6 ani de activitate pentru mină, din cauza diminuării zăcământului.
De partea cealaltă, prof.univ.dr. Corneliu Iațu crede că nisipul cuarţos ar fi putut fi principala resursă a județului însă, din păcate, s-a abandonat și exploatarea lui. Nimeni nu mai vorbește astăzi nici despre betonită, gips, ape minerale, gaz metan, argile. Prospecțiunile efectuate înainte de 1989, când se acorda geologiei o atenție mult mai mare decât astăzi, ar fi evidențiat aceste resurse subsolice, spune profesorul universitar. Însă, pentru a fi exploatate, aceste resurse trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie rentabile (să aibă o concentrație economic exploatabilă) și să aibă la capătul filierei de producție o unitate de fabricare, care să încheie acest ciclu. ”Degeaba am exploata acum cel mai pur nisip cuarțos din România la Miorcani, dacă nu am avea cui să-l livrăm”, este de părere prof.univ.dr. Corneliu Iațu.
Până când cineva va avea curaj să urce în Nord cu scopul de a prospecta noul/vechiul potențial al zonei, Botoșaniul rămâne cu o istorie pe care familiile foștilor mineri o poartă în inimă și o transmit din generație în generație.
6 august, Ziua Minerului
În fiecare an, la data de 6 august este marcată Ziua minerului, în această zi fiind comemorați minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit. Greva muncitorilor mineri de la Lupeni a izbucnit la 5 august 1929 din cauza nerezolvării conflictului de muncă dintre minerii din Valea Jiului și societățile carbonifere referitor la încheierea noului contract colectiv de muncă, în care muncitorii cereau să se prevadă: ziua de lucru de opt ore, mărirea salariilor cu 40 la sută, revizuirea salariilor pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15 la sută din veniturile societății, desființarea amenzilor ș.a., se arată în volumul ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, București, 2003). În condițiile altercațiilor dintre greviști și ostașii trimiși să restabilească ordinea, a doua zi, la 6 august, s-a deschis focul asupra minerilor, 22 de mineri fiind uciși și alți 58 răniți, potrivit sursei citate.