Ziua Internaţională a Copilului, celebrată prin muzică, balet, gimnastică, teatru și dans la Cinematograful „Unirea”

„Cu Arlechin, în lumea copilăriei”, spectacol muzical-coregrafic a copiilor din Săveni, Bucecea și Botoșani, de 1 Iunie 2022, la Cinema Unirea Botoșani, ora 13.00.

1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie  unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.

Este ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. În această zi, fiecare dintre noi îşi aminteşte de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

Damean Flavius, vicepreședinte Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani: ,,Spectacolele de Ziua Copilului esențializează fericirea vârstei și dorința părinților de a-i încremeni pe mititei în inocență. Culoare, veselie, zâmbete, mișcare, joc, spectaculozitate, bucuria de arăta celor mari că sunt cei mai…cei copii! Ei sunt totul pentru părinți, fragmente din propriile copilării, vise împlinite, nădejde și efort. Strălucesc în fiecare zi și contaminează lumea mohorâtă din jur prin …simpla prezență”.

Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, precum cei mici.. ,,Copilaria este o stare de spirit pe care o retrăim cu toții ori de câte ori privim la copiii sau nepoții noștri, la zâmbetul și veselia lor lipsită de griji. De atenția pe care le-o aratăm, de educația și dragostea pe care le-o oferim micuților, depinde în mare măsură viitorul lor, dar și al nostru. Dragi copii, de ziua voastră vă doresc ca viața să vă fie plină de daruri de iubire, atenție, prietenie și bucurie. Să fiți oameni buni mereu cu zâmbetul pe buze. Să învățați cu sârguință, să creșteți frumos și să-i bucuraţi pe părinți. Pe drumul vieții, exemplele bune să vă fie calauză .Cu drag vă îmbrățișez pe toți!” Ovidiu Ivanov, Președinte Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Botoşani.

Program spectacol:

1.Ansamblul de dans “Românașii” de la Școla Gimnazială Nr. 13, Botoșani,  suită de dansuri populare,  coordonatori,prof. Anamaria Hazaparu, prof. Mihaela Filip și Mihai Chelărescu, coregraf Asociația ,,Arlechin”;

2. Grup vocal “Star Music”- ,,Imnul Copilăriei”, prof. Roxana Pricop;

3. Grup Vocal “Crenguță de busuioc”- mentor artistic Carmen Cornaci: Antonia Cimpoieșu - ,,Are tata trei fetițe”; Antonia Bobișteanu - ,,Eu din joc nu mă opresc”; Maria Volintiriu - ,,Spune-mi lună și tu soare”; Maria Bulboacă - ,,Moldoveanca gospodină”; Jessica Afloarei - ,,Bade bade și iar bade”; Anastasia Podovei - ,,Omule care ai frate”; Rareș Marosac - ,,Dumitraș cu Ilenuța”; Amalia Patronic - ,,Ce frumos mai zice struna”; Duet: rareș Marusac & Amalia Patronic - ,,I-auzi dragă surioară”.

4. Ansamblul „Solovușki” (Privighetoarea) al Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani, coordonator Olga Zakoliukina, îndrumător artistic, dans, Livia Ivanov, artişti: Condratova Anna, Condratova Kira, Condratova Ștefania, Stoian Anastasia, Stoian Daria, Maliș Ana, Maliș Maria, Podariu Paul, Podariu Anastasi, Ivanov Luca, Ivanov Ștefania, Amos Anuța, Amos Matei, Mihai Silvia, Paramanov Anca, Ivanov Antonie, Clapon Alexandra, Ihorov Daria, Ivanov Anastasia;

5.Elisa Cârlig, ,,Samba Florilor”,  prof. Mădălina Mocanu;

6. Academia de arte ,,Sammy Lerner”, Săveni, -,,Dansul copiilor”, coregrafia Flavius Damean;

7.Ansamblul Vocal “Star Music”- ,,Uiuiui bradui, bradui”, prof. coordonator Roxana Pricop;

8.Ansamblul de dansuri populare “Românașii” de la Școla Gimnazială Nr. 13, Botoșani,  suită de dansuri populare,  coordonatori,  prof.  Anamaria Hazaparu și Mihai Chelărescu, coregraf Asociația ,,Arlechin”, artiști: Călin Tudor, Ichim Rebeca, Ciobanu Elena, Iacobiță Sebastian, Butnariu Nicholas, Roșu Ștefania, Olaru David, Agheboae Giulia,  Olaru Daniel, Vlădeanu Rosse, Durnia Ana-Maria, Landea Sebastian, Motriuc Matei, Prisecariu Riana; 

9.Ansamblul de dans modern “Steluțele vesele”, coregraf Geanina Chelaru;

10.Grup vocal “Star Music “, prof. coordonator Roxana Pricop:Daria Cioclea - ,,Hai la sârbă roată”; Gangă Marta Ecaterina- ,,Când răsare soarele”; Ionut Tatarciuc - ,,Pe toloaca satului”; Sofia Dumitras- ,,Visător”; Alessia Acsinte- ,,Toți copii”; Șcarlii Mălina- ,,Nebun de alb”.

11. Grup vocal “Star Music”- ,,Cine m-a făcut om mare”, prof. coordonator Roxana Pricop;

12. Ansamblul “Ivușka” (Privighetoarea) al Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani, coordonator Livia Ivanov, artişti: Ivanov Vladimir, Amos Ekaterina, Podariu David, Calinov Emilia, Ihorov Daria , Claudia Creţu, Ihorov Marina, Lupu Alexandru, Amos Matei, Clapon Alexandra, Amos Amalia;

13. Ansamblul “Pădureanca”, comuna Coșula, coregraf Adrian Ursache;

14. Premiile excelenței în educația non-formală: Palatul Copiilor Botoșani – Cercul de orientare turistică, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, Organizația Națională ,,Cercetașii României” - Centrul local ,,Cutezătorii” Botoșani - Iuliana Damian, Mihaela Epure, Anamaria Hazaparu, Mihaela Filip, Manuela Sorohan, Oana Rusu, Roxana Pricop, Bianca Ionel, Viorel Hrițcu, Monica Aruxandei, Simon Marcu, Sebastian Gheorghiu.

15. Recital, Karina Todireanu, artist și profesor Societatea Culturală ,,Arlechin”.

Amfitrioni eveniment: Ecaterina Amos, Vladimir Ivanov.

Eveniment cu licență - organizator spectacol, Flavius Alin Damean, director executiv Societatea Culturală ,,Arlechin”. Info line: www.arlechinromania.ro, președinte, prof. Diana Damean.

(Comunicat de presă emis de Societatea Culturală „Arlechin”)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de unități administrativ-teritoriale verificate de Garda de Mediu Botoșani, unele au primit avertisment!

Thursday, 14 November 2024

Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor...

Transportator de lemne sucevean, prins la Botoșani cu actele în neregulă, s-a ales cu marfa confiscată!

Thursday, 14 November 2024

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise în documentele de însoțire a materialului lemnos nu corespundeau cu cele faptice, cantitatea îns...

Expoziție de pictură și grafică la Galerile de Artă din Botoșani, cu un invitat special!

Thursday, 14 November 2024

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-29 noiembrie 2024, în spațiul Colecției de Artă (Piața Revoluției, nr. 12), expoziția „Salonul de toamnă”. Vor...