„Vine Crăciunul cel sfânt”, seară de colinde cu emoție și magie la Botoșani. „Mi-am făcut curaj...” (foto, video)

Spectacolul de colinde a avut și scop caritabil, acela de a-i ajuta pe copiii Alexandrei Ivanov să aibă propria lor căsuță. 

La o zi după ce a venit Moș Nicolae cu daruri în ghetuțele copiilor, botoșănenii și nu doar au avut parte de o seară magică, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Iustina Irimia Cenușă și-a lansat primul album de colinde printr-un concert caritabil, intitulat „Vine Crăciunul cel sfânt”.

Bucuria a fost mare pentru solista din Botoșani pentru că toate biletele s-au vândut în doar două ore de la deschiderea ghișeului.

Toți banii strânși din vânzarea CD-urilor vor fi donați pentru căsuța copiilor Alexandrei Ivanov, cea care acum patru luni de zile se stingea pe patul Maternității din Botoșani. De asemenea, participanții au mai putut dona într-o urnă amplasată la intrarea în incinta Casei Sindicatelor.

 

Atmosfera a fost una desprinsă din poveștile bunicilor, decorul ducându-i pe spectatori cu gândul la o veritabilă zi de Crăciun și fiind „acompaniat” de colindele tradiționale. Mai mult decât atât, atmosfera a fost cu atât mai frumoasă și pentru că afară a început a ninge ca în basme.

Printre cei care au urcat pe scenă se numără Alexandru Brădățan, Grigore Gherman, Oana Tăbultoc, Teodor Felicanu, Grupul Vocal „Cheia Sol”, dar și Fetele din Botoșani, Corul Militar Răzeșii, Grupul Psaltic Filotheos, Grupul Vocal Tradițional al C.J.C.P.C.T. Botoșani și Corul Schitului Vovidenia Neamț.

Soliștii și grupurile vocale invitate au creat o atmosferă specială, iar spectatorii au fost invitați să îi susțină cântând refrenul sau bătând din palme.

Știind că va fi cuprinsă de emoții, Iustina Irimia a ales să își prezinte invitații și să spună câteva povești, într-un mod mai inedit.

O „Iustină mai degajată” a apărut pe marele ecran de la Casa Sindicatelor și a „stat de vorbă” cu spectatorii.

„Trăind riști să mori, sperând riști să disperi, încercând măcar riști să dai greș, dar dacă nu riști nimic nu faci nimic, nu ai nimic, nu ești nimic. Dragilor, eu am riscat și după 23 de ani de cântec mi-am făcut curaj să vă invit la primul meu spectacol. Probabil ați mai fost la concerte în a căror organizare am făcut parte, însă acum e ceva aparte, e un nou început întrucât concertul îmi aparține. Bine, nimic nu se face de unul singur, ci dintotdeauna am știut că este nevoie de echipă pentru a reuși într-o acțiune. De aceea, vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au sprijinit visul, familiei, și să vă mulțumesc vouă, celor care ați ales să achiziționați bilet. Pe lângă faptul că acest gest ajută la buna organizare, este și o formă de încredere pentru artist. Vă mulțumesc pentru că ați demonstrat fidelitate, fiind foarte atenți și prompți cu toate anunțurile de pe paginile mele de pe social media. Vă datorez sold out-ul care m-a bucurat și responsabilizat. Știu că unii au străbătut cale lungă ca să fie prezenți în sală și mă înclin. Bine ați venit la spectacol! Am înțeles că voi fi copleșită de emoții în ambele ipostaze, am ales ca prezentările să le fac astfel. Așadar, aveți aici pe ecran o Iustină mai degajată, iar pe scenă o Iustină plină de emoție. Pentru început vă adresez o întrebare. Primiți colinda?”, a transmis într-un mod mai inedit Iustina Irimia Cenușă.

Cel care nu putea să lipsească din sală a fost chiar Moș Crăciun, care a onorat cu prezența pe scenă și nu a venit cu sacul gol, ci cu daruri pentru colindători.

În plus, la finalul spectacolului cetățenii au fost așteptați pe holul Casei Sindicatelor cu vin fiert, ceai și cozonac de post. 

 

 

 

 

 



















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...

Mai mulți bani din bugetul local pentru FIC 2026, după contestații în CL: „O petrecere privată pentru VIP-urile județului” (Foto, Video)

Friday, 31 July 2026

Și anul acesta organizarea Festivalul Instituțiilor de Cultură a fost contestată de o parte dintre consilierii locali ai municipiului Botoșani. În contextul în care unele evenimente c...

Aproximativ 200 de dispariții la Botoșani, când o situație este alarmantă: „Avea o dezvoltare intelectuală a unui copil de 3 ani” (Video)

Thursday, 30 July 2026

În primele șase luni ale anului 2026 în jur de 200 de dispariții au fost înregistrate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Potrivit reprezentanților IPJ, es...