De o vreme ne prea ferim să recunoaștem că ei, copiii, încep să vadă lumea mai clar decât noi înșine suntem dispuși să o facem. Că au un fel de a gândi care rotunjește mai mult decât împrăștie, că știu să facă diferența între a critica și a demola. Chiar dacă, uneori, par haotici, absenți, deconectați de la un prezent care nu le oferă răgazul de a crește cumpătat.
Le cerem să fie cuminți și înțelegători, în timp ce în jurul lor se revarsă valuri de frustrări, de griji, de certuri. Multe se decid fără ei, ”pentru binele lor”. Specialiștii ne spun că un copil care este ascultat va deveni un adult care va ști să pună limite și să ceară ajutor. Copilul ignorat va fi adultul care fie va urla ca să fie băgat în seamă, fie nu va mai vorbi deloc. Ce alegem? E de ajuns să privim în jur, la societatea pe care noi toți am construit-o.
Ce înțelege un copil din lumea de azi, marcată de dispute politice, de războaie, nesiguranță, insecuritate, o lume fără niciun filtru? Unde găsește el răspunsuri, stabilitate, înțelegere?
În online sau offline, viața se vede ca un ecran imens. Știri. Impact emoțional. TikTok, YouTube, ”Insta”, grupuri de WhatsApp cu părinții, prietenii, colegii, profesorii. Rețele sociale pline de război, inflație, dispute politice cu înjurături, de la micul dejun până târziu în noapte.
Cât de capabili sunt ei, copiii noștri, să proceseze și să țină sub control această suprastimulare emoțională? Nu pot, oricât de inteligenți s-ar dovedi că sunt. Le lipsesc experiența, contextul, înțelegerea, filtrul, limita. Tot ce rămâne este frica. Lipsa dialogului creează ură și confuzie.
Copiii au nevoie de respect, empatie, calm. Și multă răbdare din partea adulților pentru a le conferi sentimentul de siguranță.
Să nu uităm că, atunci când orice stimul exterior naşte în copil milioane de stări controversate, singurul element stabil în tot acest haos suntem noi, părinţii. Și profesorii, acei profesori bine ancorați în universul lor.
Uneori, crezând că salvăm viitorul, le distrugem prezentul. Să nu ne amăgim că nu înțeleg. Copiii au cel mai fin radar la panica adulților. Dacă tu respiri calm, ei învață să trăiască. Dacă strigi, ei se vor prăbuși. De aceea, tu devii filtru și decizi ce intră în casa ta și ce rămâne afară.
Ziua de după ziua lor
1 Iunie este despre bucurie, speranță, povești, culoare și iubire. Multă iubire.
Astăzi, însă, mai mult ca oricând trebuie să știm ce facem pe 2 iunie, când baloanele se vor fi îndepărtat deja, când costumele personajelor vor fi ajuns din nou în magaziile teatrelor, când societatea își va relua grăbită programul de știri, de negocieri, de sfadă nesfârșită.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de normalitate. Avem nevoie de vocea lor. Să îi încurajăm să vorbească, indiferent de ce vor spune.
Copilărie vs școală, distracție, viitor
Astăzi vă facem cunoștință cu doi copii din Botoșani. Matei și Anastasia. Poznași, delicați, bun simț adus de acasă, politețe rafinată în școală.
Matei, 11 ani, elev la Școala nr. 17. Pasionat de sport și Formula 1. Și cărți. Îi place să citească și crede că cheia principală este ”organizarea”.
Anastasia, 14 ani, Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”. Viața se împarte între ore de școală, studiu la pian și flaut, lectură și familie. O combinație între jucăușenie și seriozitate adolescentină.
I-am invitat pe amândoi în parcul de la marginea orașului, într-o dimineață în care vântul își făcea de cap prin crengile copacilor. Câțiva maci abia înfloriți își scuturau și ei petalele delicate.
Îi simțim stingheri, parcă nu se cade să te mai joci… Însă dorul le dă ghes și, pas cu pas, redevin copii. Toboganul se lasă ușor cucerit, leagănele alunecă fericite în bătaia vântului.
Ce (mai) înseamnă copilăria? Ce vrea școala de la ei și ce vor ei de la școală? De ce nu vor să învețe pentru note, dar cum notele le decid viitorul? De ce un oraș uită că și copiii au așteptări?
Sunt câteva întrebări. Matei și Anastasia au oferit câteva răspunsuri. Dar discuția rămâne deschisă pentru că, nu-i așa, e mai important cum ne privim copiii nu doar de 1 Iunie…
La mulți ani tuturor copiilor!
Video: Foto&video&montaj: Florin Timofte
