Vești bune despre profesorul care a unit comunitatea din Botoșani

Anul trecut, oamenii puneau mână de la mână pentru a-l ajuta pe cadrul didactic aflat în stare gravă pe un pat de spital.

La aproximativ un an de la evenimentul nefericit prin care prof. Luigi Ionescu și familia sa a trecut, vin și vești bune. Starea de sănătate a cadrului didactic este una mult mai bună.

Potrivit lui prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, prof. Luigi Ionescu este mai bine și merge la spital pentru ședințele de recuperare o dată la două luni.

Miercuri dimineață, la sediul IȘJ au fost momente încărcate de emoție odată cu vizita profesorului Luigi.

 

„Am primit vizita unor oameni dragi care ne-au arătat și ne arată în fiecare moment cât de importantă este familia, credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui. Luigi ne-a demonstrat că sistemul educațional botoșănean este unit și merită să lupți pentru fiecare clipă!”, a declarat prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al IȘJ.

Reamintim faptul că, anul trecut, prof. Luigi Ionescu se afla pe un pat de spital după ce a suferit un infarct și un accident vascular cerebral. Pentru recuperare, una nu tocmai ușoară, familia profesorului a avut nevoie de o sumă de bani aflată peste posibilitățile lor materiale.

În acest sens, inspectorii școlari, directorii, cadrele didactice și personalul auxiliar din educația botoșăneană au sărit în ajutorul profesorului.

Atunci au fost strânși din donații aproximativ 80.000 de lei. Personalul din învățământul botoșănean a dat dovadă de o solidaritate extraordinară în fața colegului lor aflat în suferință. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scrisoarea Preotului militar Dimitrie Bejan, înainte de trecerea în veșnicie: ”Părintele Cleopa este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească!”

astăzi, 16:18

Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, &ici...

Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu

astăzi, 14:54

Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...