Un preot din Neamț și mai mulți artiști botoșăneni vor participa la activitățile de celebrare a zilei lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este numele care, an de an, readuce numele județului Botoșani în atenția întregii țări, iar datele de 15 ianuarie și 15 iunie sunt momente în care românii se uită cu mai mult interes la acțiunile culturale desfășurate în județul cu cele mai multe personalități.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPT) din Botoșani se înscrie în lista instituțiilor de cultură, din județul Botoșani, care organizează evenimente culturale dedicate Zilei Culturii Naționale și omagierii celor 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și dorește desfășurarea unei întâlniri care stă sub semnul credinței, al iubirii de frumos și de neam, unele dintre idealurile poetului botoșănean.

 

Astfel, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamț, doctor în teologie, va conferenția despre „Rugăciunea lui Eminescu”. Conferința va fi completată de momente artistice susținute de artiști botoșăneni, printre care se numără Alina Huțu, Patrick Petrescu, Lidia Uja, Andrei Pițu și Alexandra Costin.

Activitatea se va desfășura sâmbătă, 15 ianuarie 2022, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Cercului Militar din Botoșani.

Cu acest prilej va fi lansat și regulamentul Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...” - ediția a-XLI-a, care se va desfășura în perioada 10 - 12 iunie 2022.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor privind măsurile de prevenire a infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, precum și a planului de măsuri de protecție, obligații și restricții ce trebuie respectate de populație în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României, aplicabile începând cu 8 ianuarie 2022, aprobat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din Botoșani.

Intrarea se va face pe baza certificatului verde, grad de ocupare de 50% din capacitatea sălii, purtarea măștilor de protecție, păstrarea măsurilor de distanțare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNRR pe ultima sută de metri: Ședințe cu primarii din județ și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august!

astăzi, 17:09

Pentru județul Botoșani s-au semnat contracte pentru 466 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de aproximativ 224,1 milioane de euro...

Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil / Pentru această seară, necesarul de import estimat este de 2.300 MW

astăzi, 15:05

Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoar...

Blocuri mai eficiente energetic: 8,4 milioane euro pentru Orașele din Regiunea Nord-Est

astăzi, 14:34

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021–2027, anunță lansarea Ghidului Solicitantului pentru apelu...