În nordul extrem al României, pe malurile Prutului se află unul dintre cele mai inedite È™i totodată fascinante sate din È›ară. Se numeÈ™te Mitoc È™i este desprins parcă din romanele fantastice sau din negurile istoriei. Este numit, sugestiv, „satul de piatră“, scrie ziarul Adevărul.ro.
La peste 80 de kilometri de municipiul BotoÅŸani, undeva lângă o meandră a Prutului, se află comuna Mitoc, un loc situat, fără nicio exagerare, la capătul României. Populată de oameni care îndură cu stoicism iernile vitrege, verile fierbinÅ£i, dar mai ales izolarea, Mitocul este locul unde se poate supravieÅ£ui doar printr-o muncă intensă. Tocmai de aceea, sătenii sunt renumiÅ£i pentru hărnicia lor, dar ÅŸi pentru un cătun cum nu se mai găseÅŸte nicăieri în altă parte, cel puÅ£in pe teritoriul ţării noastre.
Potrivit sursei citate, este vorba despre satul Horia, o adunătură de case ÅŸi uliÅ£e, pe malurile abrupte ale Prutului. Orice călător rătăcit sau turist amator de aÅŸezări rurale îndepărtate ÅŸi idilice, odată ce trece de fruntariile satului, intră într-o lume de legendă, misterioasă ÅŸi greu de explicat în cuvinte.
Pentru oricine trece de indicatorul de tablă care anunță intrarea în satul Horia, primul aspect care iese în evidenţă sunt construcÅ£iile. Desprinse parcă din romanele fantasy, acestea au gardurile realizate din piatră. La fel sunt ÅŸi dependinÈ›ele gospodăreÈ™ti iar în unele cazuri ÅŸi casele în care locuiesc sătenii.
Casele tradiÅ£ionale din Horia sunt de mici dimensiuni, fără etaj ÅŸi cu acoperiÅŸuri ţărăneÅŸti. FundaÅ£ia, beciurile ÅŸi zidurile sunt făcute din lespezi de piatră, cu imperfecÈ›iuni de o fermecătoare naturaleÈ›e. De ceva timp, localnicii au deprins însă obiceiul de a îmbrăca casele în tencuială, ascunzând zidurile de piatră, atât pentru un aspect mai modern, dar ÅŸi pentru a mai îndulci răceala rocilor.
Gardurile, grajdurile sau coteÈ›ele din piatră au rămas însă în toată splendoarea lor arhaică, ca un simbol din vremuri imemoriale ale aÅŸezării. Oamenii mai în vârstă, sunt mândrii de gardurile ÅŸi construcÈ›iile lor de piatră.
MoÈ™ Dumitru are peste 80 ani ÅŸi trăieÈ™te de când se È™tie în această lume a caselor ÅŸi gardurilor de piatră.
„AÈ™a-i obiceiul de când lumea ÅŸi pământul aici. Lemnul se găseÅŸte greu, iar piatra-i câtă vreme în malurile Prutului. Numai harnic să fii, că-Å£i faci ce vrei tu. AÅŸa este ÅŸi tradiÅ£ia. Cine mai ÅŸtie de când a început”, spune săteanul.
Gardurile, casele, grajdurile se fac din piatră scoasă de săteni chiar din malurile Prutului. Autorităţile locale spun că întreg satul stă pe un important zăcământ de piatră. Până ÅŸi coteÅ£ul la porci. Dacă nu ar fi magazinele, crâÅŸmele ÅŸi casele după moda nouă, întreaga aÅŸezare ar seamăna cu un sat celtic din epoca fierului.
În satul Horia, oamenii trăiesc din agricultură ÅŸi creÅŸterea animalelor. Sunt oameni harnici care îndură toate greutăţile pentru a-ÅŸi hrăni familiile.
„Aici cine nu munceÅŸte, nu prea are ÅŸanse să mănânce. Oamenii nu cer, muncesc”, precizează un alt sătean.
Pe lângă îndeletnicirile specifice ţăranului moldovean, sătenii din Horia sunt oameni ai pietrei. MulÅ£i dintre ei au fost maeÅŸtrii pietrari, capabili să scoată „picioarele de piatră”, aÅŸa cum numesc ei metri cubi de piatră, manual, cu unelte moÅŸtenite din moÅŸi strămoÅŸi. Pleacă împreună ÅŸi sapă galerii în malurile Prutului până dau de piatră, apoi încep să o extragă. O lovesc cu târnăcoapele, apoi o fragmentează cu baroasele.
„Se munceÅŸte mult dar cu asta au trăit toÅ£i aici. Åži-au făcut casă, coteÅ£e, garduri. Ce-au avut nevoie. O ÅŸi vindeam“, mărturiseÅŸte nea Ioan, unul dintre oamenii care încă a mai extras piatră din malurile Prutului.
Acum ceva vreme, fiecare sătean avea grămezi de lespezi de piatră în faÅ£a gardurilor, de vânzare. Acum utilajele ÅŸi dorinÅ£a de cantităţi tot mai mari, a îngropat comerÅ£ul oamenilor din Horia. CâÅ£iva mai continuă însă să clădească case ÅŸi garduri. Au o tehnică aparte, secretă. Nu folosesc niciun fel de liant, doar piatră peste piatră, lăsată să se sedimenteze.
Nimeni nu ÅŸtie de unde a pornit acest obicei al construcÅ£iilor de piatră. Pe de o parte, este singurul material la îndemână în zonă. Pe de altă parte ar fi vorba ÅŸi de o tradiÅ£ie veche, probabil milenară.
Regretatul specialist în etnografie Margareta Mihalache găsise analogii între construcÅ£iile oamenilor din Horia cu cele din satele celtice din Bretania, Å¢ara Galilor, ScoÅ£ia sau Irlanda, fiind considerate unicat în spaÅ£iul românesc. Localnicii în vârstă cred că obiceiul vine de la dacii care ar fi locuit acum 2000 de ani, pe aceste meleaguri. În orice caz, Mitocul are o îndelungată istorie. Cele mai vechi urme de locuire, în punctul Malul Galben, sunt tocmai din Paleolitic.
Oamenii au continuat să trăiască la Mitoc ÅŸi în Epoca Bronzului, în Antichitate ÅŸi chiar ÅŸi în zorii evului mediu. La Mitoc s-a descoperit chiar ÅŸi o aÅŸezare geto-dacică, cei de la care oamenii locului cred că au învăţat să zidească cu piatră.