Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie. Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.
S-a înrolat în armata romană şi a ajuns la demnitatea de voievod.
În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţie în următorii doi ani, 303-305.
Sfântul Gheorghe fiind în preajma împăratului şi văzând atâta pornire împotriva creştinilor a hotărât să facă cunoscută credinţa sa în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale. A vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe robi să-i elibereze.
Astfel, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, vorbind împotriva hotărârilor cele fărădelege şi judecăţilor cele nedrepte împotriva creştinilor şi mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.
În continuare, Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor.
Împăratul a fost atât de uimit de curajul tânărului comandant, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiaţi să-i răspundă.
Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost "Adevărul!", i s-a pus atunci întrebarea: "Care este adevărul acela?", iar Sfântul Gheorghe a spus: "Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi" (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pe care le-a îndurat ridicând permanent rugăciuni la Hristos Dumnezeul său, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, după care a rămas teafăr.
Răbdarea şi puterea rugăciunii sale cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească.
Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism şi are zi de pomenire în calendarul creştin ortodox la 21 aprilie.
În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.
În ţara noastră, în ziua sa de prăznuire, la 23 aprilie, militarii din forţele terestre sărbătoresc ziua acestei categorii de forţe ale armatei, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
De numele său sunt legate forte multe datini străvechi, care au fost păstrate cu sfințenie îndeosebi în zonele rurale.
Alături de Sfântul Dumitru, care marchează cea ultima cea mai importantă sărbătoare a toamnei, Sfântul Gheorghe el este al doilea stâlp calendaristic, reprezentând începutul primăverii.
În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.
Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.
Sărbătoarea Sfantul Gheorghe în tradiţia populară
Ziua de 23 aprilie marchează în calendarul popular începutul anului pastoral. Denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii, propiţiatorii şi augurale. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte sărbători mari. Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru, Sâmedru. Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, apotropaice şi stimulatoare.
Credinţe şi superstiţii
• Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul. • Vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul. • Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul. • În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru. • Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul. • Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor. • Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea. • La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece. • Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros. • La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp. • Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. • Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos). • În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. • Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. • Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie - se face grâu şi fân.
Renaşterea naturii
Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sfantul Gheorghe este împodobirea casei şi anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterii naturii.
Emblemele vegetale utilizate variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania rug verde şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în protejarea casei şi gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această perioadă.
Semnificaţia apotropaică a elementului vegetal se extinde pe întregul perimetru al gospodăriei tradiţionale care este pus la casă, la adăposturile animalelor şi la cele în care se păstrează cerealele, la fântâni, uneori la grădina de legume sau la holde, şi chiar la cimitir.
Alungarea strigoilor
O metodă eficientă de contracararea a strigoilor o reprezintă plantele cu calităţi magice, dintre care cea mai redutabilă este usturoiul. Punctele esenţiale care fac legătura cu exteriorul şi pe unde ar putea intra strigoii - pragul uşii, cercevelele ferestrelor, hornul sunt unse cu usturoi, făcându-se semnul crucii. De asemenea, se impune consumul usturoiului de către oameni, care se şi ung cu el pe corp, pe frunte, în piept, în spate şi pe la încheieturi, pentru a protejaţi de orice acţiuni nefaste.
Ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, ciobanii se scoală în ziua de Sf. Gheorghe în zori de ziuă şi buciumă, crezându-se că până unde ajunge buciumul, până acolo merg vrăjile.
Pentru a proteja vitele, tot înainte de răsăritul soarelui, se presăra împrejurul vacii mac pentru ca nimeni să nu poată lua laptele de la acea vacă, aşa cum nimeni nu poate să culeagă macul presărat.
Stropitul
După o noapte în care forţele malefice se manifestă puternic şi în care energiile sacre pot să-i contamineze negativ pe oameni, în ziua de Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual, al oamenilor, animalelor, sau al obiectelor din gospodărie, în vederea purificării şi a asigurării unei stări bune de sănătate şi de prosperitate în anul ce vine.
Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în strigoaice, reprezentând totodată un gest de bucurie şi mulţumire pentru apropierea primăverii.
Sf. Gheorghe în legendele populare
În legendele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi "străjer al timpului", alături de Sf. Dumitru. Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi aceştia pot închide sau deschide vremea, după purtarea oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare: Sf. Gheorghe, când aleargă cu calul său face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământul şi aduce primăvara, iar Sf. Dumitru, aduce frigul, zăpada şi iarna. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori.
Una dintre reprezentările grafice cele mai frecvente a Sf. Gheorghe este aceea de "omorâtor al balaurului", ilustrând legendele în care se povesteşte că acesta ucide un balaur care ameninţa o cetate sau, în alte variante o scorpie care mânca copiii dintr-un sat.
În credinţele populare româneşti Sf. Gheorghe e numit "capul primăverii", despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice, poate arata celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale.
Sf. Gheorghe în calendarul religios
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.
Tradiţii şi obiceiuri. Ce păţeşti dacă dormi în această zi
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinand o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.