Tradiția continuă. Parcul de lângă Primăria Botoșani a fost împodobit cu mărțișoare de elevi, profesori și părinți (video)

De cinci ani încoace parcul de lângă Primăria municipiului Botoșani prinde culoare și veselie pe 1 martie, când se împart mărțișoare. Activitatea „Copacul meu gătit în straie de mărțișor” a ajuns la a V-a ediție și a adunat în același loc elevi de la 17 școli atât din municipiul Botoșani, cât și din județ.

Fiecare școală are propriul său copăcel pe care l-a împodobit după bunul plac, dându-i un strop de culoare și veselie până când aceștia vor prinde muguri și vor înflori, iar albinele vor începe să roiască.

 

Activitatea este organizată de profesoarele Claudia Hârtie și Loredana Șușter de la Școala Gimnazială „Elena Rareș” din municipiul Botoșani.

„Bine ați venit la a V-a ediție a activității „Copacul meu gătit în straie de mărțișor”. Deja este o tradiție pentru orașul nostru, toată lumea știe că împodobim copacii cu mărțișoare”, a declarat Claudia Hârtie, organizator.

Au mai participat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, managerul Centrului de Creație, Iustina Irimia Cenușă, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, Bogdan Suruciuc, inspector școlar adjunct Cristina Bălăucă și inspectorii Olguța Șchipu și Gina Zală.

„Felicitări pentru inițiativă. Suntem atât de mulți aici încât putem avea propriul copac și să transmitem și noi un mesaj că a venit primăvara. Exact așa cum o faceți și dumneavoastră în fiecare an. Schimbați un pic aspectul orașului și toată lumea este încântată de acest lucru. Vă doresc o primăvară frumoasă”, a transmis primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

„Cu toții ne bucurăm foarte mult că e primăvara și așteptăm căldura. Cred că asta ne face să zâmbim și să ne folosim de acest moment pentru a împodobi copacii să înmugurească și să înflorească. Vă felicit și sper ca această activitate să aducă noi copii în rândul nostru. Să aveți parte de cât mai multe astfel de activități. O primăvară frumoasă tuturor”, a adăugat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al IȘJ.

„Cred că la noi, aici, la Botoșani, primăvara deja a început foarte bine. Mărțișorul este un obiect care a intrat în patrimoniul UNESCO, este într-adevăr atestată importanța și semnificația lui. Rămâne ca noi să ne bucurăm de mărțișor astăzi. Zic să dăm culoare parcului de lângă Primărie și felicitări pentru inițiativă”, a completat managerul Centrului de Creație din Botoșani, Iustina Irimia Cenușă.

Prima zi de primăvară a venit cu vreme bună și soare, care a fost în folosul participanților.

„Mulțumim că participați în fiecare an. Suntem 17 școli din municipiu și din județ, care împodobesc copăcelul. Concursul va fi câștigat de școala care are cele mai multe like-uri. Vă așteptăm și la anul în număr cât mai mare”, a completat, în final, Loredana Șușter, organizator.





















 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

Monday, 5 October 2026

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...