Tractor-Vlog: Adolescentul din Botoșani care adună mii de vizionări când iese cu plugul la arat sau semănat

”Astăzi mergem puțin la arat”, anunță Teofan după o noapte cu minus două grade Celsius. Profită de weekend, pentru că în timpul săptămânii vine la oraș, la școală.

Are 16 ani și învață la un liceu din municipiul Botoșani, la aproape 70 de kilometri de casă. Nu lipsește de la ore, nu ratează nici temele, însă cum vine weekendul, lasă școala și fuge acasă, la Ghireni, în comuna Coțușca.

De ceva vreme, Teofan postează pe rețelele sociale clipuri cărora le spune Tractor-Vlog. Și-a creat o comunitate numeroasă, astfel încât filmulețele sale ajung la peste 10.000 de vizualizări, dar și comentarii. Cei mai mulți dintre urmăritori îi cer detalii tehnice despre tractor, calitatea plugului, despre brazdă sau producția la hectar.

 

”Astăzi mergem puțin la arat, după o noapte cu minus două grade”, spune Teofan în filmulețul care are până astăzi 11.000 de vizionări și peste 60 de comentarii (vezi video jos).

Recunoaște că nu a mai postat de ceva vreme, ”eu sunt cu școala”. Și nu neglijează educația, chiar dacă are de parcurs aproape 70 de kilometri până la oraș.

”Sunt în clasa a X-a, am 16 ani, fac școala la Botoșani și față de unde locuiesc eu sunt aproape 70 de km. În timpul săptămânii nu am timp să le fac pe toate, să merg și la școală, să vin și la fermă, să și învăț. Bucuria asta îmi rămâne doar pe vineri, sâmbătă sau cum mai am timp de la școală”, spune Teofan, care pentru a-și ține aproape urmăritorii de la Tractor-Vlog și-a comandat un suport telefon și filmează cu telefonul pe cap.



Lucrează pe un tractor Deutz 6165 și cu plugul Pottinger Servo 25. Teofan impresionează în special prin cunoștințele tehnice despre tractoare, pluguri, ultimele noutăți în domeniu, dar este la curent și cu tot ce ține de agricultură: arat, semănat, pănușat.

Și-ar dori un tractor nou, însă trebuie să mai aștepte pentru o asemenea investiție.

”Anul acesta a fost destul de prost, cu producții acceptabile, dar prețuri mizerabile. După ce am dat arenzile și am plătit rate la leasing-uri am ajuns la concluzia că anul acesta nu ne mai permitem nicio achiziție. O să mai tragem măcar un an tot cu acest tractor”, povestește Teofan în timp ce trage brazdă după brazdă pe câmp.  

Teofan răstoarnă toate prejudecățile legate de generația tânără. Educat, cu bun simț și de o hărnicie ieșită din comun, adolescentul din satul botoșănean demonstrează că pasiunea pentru motoare și dragostea pentru pământ sunt de ajuns pentru a da speranțe că viitorul României se află pe mâini bune.
 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...