Sala Cinematografului „Unirea” a fost neîncăpătoare pentru sutele de oameni prezenți la spectacolul caritabil, intitulat „Cântec pentru îngeri”.

Spectacolul a fost unul emoționant, plin de energie, veselie și cântece. Evenimentul a fost deschis de Sofia, fetița familiei Ivanov, care a interpretat alături de patru eleve ale Liceului Pedagogic un cântec.

„Din anul 2004 realizăm spectacole caritabile. Astăzi nu puteam să nu realizăm acest spectacol fără ajutorul Sofiei, pe care vă rog să o aplaudați”, au transmis organizatorii.

Spectacolele organizate de Liceul Pedagogic sunt tradiție, fiind organizate an de an, în scop umanitar, înainte de sărbătorile de iarnă. Banii strânși în urma concertului vor fi donați familiei Ivanov, iar intrarea în sala de spectacol s-a făcut pe baza unei donații.

„Bine ați revenit la spectacolul nostru de caritate care se întâmplă cam în această perioadă, în fiecare an. Dacă vă veți uita în spate veți vedea cum vibrează această inimă, care se numește familia Pedagogic. Liceul Pedagogic își găsește o cauză pentru care organizează acest spectacol în fiecare an. Noi nu ne dorim neapărat să aibă loc astfel de spectacole. Anul acesta, cu ajutorul dumneavoastră, formăm cu toții aceeași inimă la unison, pentru niște copii care trec printr-un moment dificil. Pentru copiii Alexandrei, care au făcut parte din marea familie a Liceului Pedagogic”, a transmis prof. Mirela Ofelia Sănduleanu, directoarea Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.

CITEȘTE ȘI: "Tineri prinși cu droguri pe o stradă din Botoșani: Ce riscă din punct de vedere l..."

În sală a fost prezent și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani.

„Este un moment deosebit și aș vrea amintesc un lucru. Oamenii mor atunci când îi uităm. Vă rog din suflet să păstrăm vie amintirea și să fim convinși că ne veghează pe toți de acolo de sus. Un moment în care cred că sunt de prisos cuvintele, iar atmosfera care este creată aici spune mult mai multe decât multe cuvinte. Dumnezeu să aibă grijă de noi toți cei care nu uităm. Sunt momente frumoase pentru unii, dar triste pentru alții. Sărbătoarea Crăciunului ne face să ne strângem cu toții în familie, dar unii nu vor putea. Așa că haideți să dăm un zâmbet atât cât putem pentru a încuraja cei care sunt în viață și, cu siguranță, cei de sus vor dori să ne vadă pe toți zâmbind”, a declarat prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al IȘJ.

Evenimentul a fost organizat, cu atenție, de elevii Liceului Pedagogic din Botoșani, care au vrut să aducă în acest fel un strop de fericire în sufletul micuților copii.

Mai jos redăm o poezie scrisă de Marius Coserariu, în amintirea Alexandrei Ivanov. 

„Nu am aer” - Marius Coserariu

„Nu am aer, Doamne sfinte, am nevoie de-ajutor,

Strig în van, nu am cuvinte, toate-n trupul meu mă dor

Plâng cu lacrimi de durere în spitalul blestemat

Nimeni nu vrea să-mi răspundă și mă rog neîncetat.

Nimănui nu-i este milă, m-au lăsat în voia sorții,

Am nevoie de-o pastilă, să nu cad în gheara morții

Nu am aer, strig de-o oră, însă mă aud doar eu,

NU-i nici doctor, nu-i nici soră, sunt doar eu cu Dumnezeu.

Nu am aer, strig în noapte, doar ecoul mă aude,

Respir sacadat spre moarte, nimenea nu îmi răspunde,

Strig la doctor, curge sânge, nu am aer, pulsul scade,

Sufletul în mine plânge, Cerul peste mine cade.

Strig zadarnic fără vlagă, orele se scurg nebune,

Sângele pe trup se-ncheagă, ceasul morții stă să sune

Cu o ultimă putere, dau un ultim telefon

Și răpusă de durere sun acasă din salon.

Printre lacrimi dulci-amare îi spun soțului iubit:

„Nu am aer și mă doare, în curând voi fi murit.

Plânge-mă, tu și copiii, clipele îmi sunt deșarte,

Bucurați-vă cu viii, eu mă duc… mă duc departe.

Aici nimeni nu mă vede, sunt săracă, nu am pile,

Strig, dar nimeni nu mă crede, nu am aer, mor cu zile.

Strig, dar nimeni nu m-aude, sângerez în toatre cele

Până-n zorii dimineții voi fi înger printre stele.

Plâng și tremur în suspine într-un strigăt surd și mut,

Plânge hohotind în mine pruncul încă nenăscut.

Știu că m-așteptați acasă, să fiu mamă și soție,

Dar durerile m-apasă, moartera-n tâmple mă mângâie.

Nu am aer, strig într-una, am dureri îngrozitoare,

Parcă aș vorbi cu luna, în spital e închisoare.

Pe copii să-i pui la masă, să aprinzi o lumânare,

Să le spui c-am fost frumoasă, doar că….am plecat la Soare.”

Trupul mi se ofilește, în zadar cu moartea lupt,

Mor ucisă mișelește de-un sistem putred, corupt.

Mor subit, nevinovată, dintr-o gravă nepăsare,

De medici abandonată, tristă, fără lumânare.

Eu din lume îmi iau zborul, dar vă las ca amintire,

Trei copii, să-mi ducă dorul și o tragică iubire.

Lumea merge mai departe, viața toarce ca un caer,

Drumul nostru se desparte, eu vă las, nu mai am aer.”