Cătunul, care se află în comuna Gorbănești, este greu de găsit, doar întrebând din localnic în localnic și urmând un drum prăfuit de pământ care străbate inima câmpiei arse de soare.
Un singur indicator pe care scrie „Mihai Eminescu” arată curioșilor că au ajuns la destinație. Satul în sine mai are doar patru case și încă câteva ruine care abia se mai ivesc dintre copaci și buruieni. Restul a fost revendicat de natură.
„Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea și toate poveștile frumoase de demult”, mărturisește Vasilică Traian, unul dintre ultimii locuitori ai cătunului, ajuns la 84 de ani.
Vârnăvoaia, moșia frumosei Catinca
Satul Mihai Eminescu se numea în urmă cu aproximativ 80 de ani în urmă Vârnăvoaia și era o comunitate rurală prosperă centrată în jurul conacului boieresc al familiei Vârnav. Cu opt decenii în urmă, erau peste 150 de case în Vârnăvoaia. Cele mai frumoase povești ale locului sunt cu Catinca Vârnav, o boieroaică ce stătea în fiecare vară la conacul din sat.
„De Catinca, fata boierului Vârnav știa toată lumea, de la bunici, de la străbunici. A trăit cred că acum 150 de ani. Era atât de frumoasă și mergea călare prin sat și prin împrejurimi”, spune Adela Aionesei.
Conacul și moșia au fost vândute marelui moșier Stamatopol, de origine grecească. Cu acest mare moșier ar fi avut legături și tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici. Tocmai de aceea, marele poet ar fi ajuns de mai multe ori în Vârnăvoaia, la conacul lui Stamatopol.
„Venea când era student, vara, în vacanțe. Așa am aflat de la moș Ghiță Cojocaru, care la rândul lui știa de la bunicul său, administrator al moșiei. De Eminescu era îndrăgosită una dintre fetele lui Costache Stamatopol, boierul. Și îl tot chema aici la masă. Se plimbau, vorbeau”, spune Vasilică Traian.
A fost cea mai frumoasă perioadă a acestui cătun boieresc, învelit și atunci, ca și acum într-o frumoasă pădure. Vârnăvoaia avea școală, magazin, bufet sătesc, punct poștal și chiar dispensar. Citește aici materialul complet…