Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea "Moşii de iarnă", scrie crestinortodox.ro.
În fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiţi.
În ziua în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescura, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agneţ - partea din prescură care reprezintă pe Hristos.
În cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participa la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
Sâmbătă facem pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoşată Judecata şi A doua venire a Domnului la care ne vom înfăţişa toţi. Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţă necesară, Biserica face mijlocire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică.
Ce trebuie să dai de pomană
În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte. Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci sau fructe.