România are platformă de promovare a turismului cultural, Botoșaniul figurează pe trei rute!

Programul de turism cultural al României include 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat, prezentate în platformă și care, până în 2026, vor fi semnalizate inclusiv prin infrastructură rutieră specifică.

Turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie din țara noastră, cu ajutorul platformei locale multimedia România Atractivă.

Programul România Atractivă, cu o valoare de aproximativ 36,3 milioane de lei, este parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programul, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are 211 beneficiari direcți (custozii obiectivelor culturale de vizitat), în vreme ce beneficiarii principali ai programului sunt turiștii români și străini.

 

Pe trei dintre aceste rute figurează și județul Botoșani

Ruta castelelor (județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș);

Ruta curiilor din Transilvania (județele Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj, Satu Mare);

Ruta culelor (județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);

Traseul gastronomiei tradiționale românești (județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea);

Ruta bisericilor fortificate (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Sibiu);

Ruta bisericilor de lemn (județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea);

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei (județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);

Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României (județele Alba, Bihor, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu);

Ruta castrelor romane (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Vâlcea)

Ruta cetăților (județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Contanța, Covasna, Harghita, Mehedinți, Mureș, Hunedoara, Sălaj);

Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate (județul Tulcea);

Ruta satelor cu arhitectură tradițională (județele Alba, Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea).

Aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android, face mai simplu accesul la acest conținut. Accesarea se poate realiza în mod anonim sau cu cont de utilizator care permite personalizarea conținutului după preferințe și postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afișează inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicația mobilă se poate folosi în mod offline, iar conținutul salvat se poate vizualiza și atunci când telefonul nu are semnal.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu într-un cimitir din Botoșani, flăcările s-au extins pe aproximativ 50 de hectare! (Foto)

Friday, 21 August 2026

Un astfel de eveniment s-a produs în această după-amiază, în cimitirul din orașul Ștefănești. Incendiul s-a extins rapid pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare, fiind favoriz...

Avocatul Poporului cere retragerea proiectului privind eliminarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare!

Friday, 21 August 2026

Avocatul Poporului cere retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern prin care Ministerul Educației propune ca bursele sociale ale elevilor să fie acordate doar în perioada cursurilor, ...

Ce ne așteaptă după valul de caniculă. Prognoza ANM pentru septembrie!

Friday, 21 August 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Valul de căldură începe să scadă în intensitate din acest weekend, î...