Protopopul de Botoșani împlinește 35 de ani de preoție. La mulți ani!

Cu această ocazie, enoriașii i-au transmis urări de bine și un călduros „La mulți ani!”.

Protopopul de Botoșani împlinește 35 de ani de preoție. La mulți ani!


Foto: Captură Foto Doxologia

Părintele Petru Fercal este protoiereu al Protopopiatului Botoșani și paroh al Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani.

S-a născut pe 30 martie 1960, în localitatea Paltinu, din comuna Vatra Moldoviței, el fiind al treilea din cei șapte copii ai familiei.

A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale în satul natal (1967-1975), ale Liceului „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc (1975-1977) și, respectiv, ale Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1978-1983). Între anii 1984-1988 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București.

 

A fost hirotoni diacon la 30 noiembrie 1988, iar preot la 1 decembrie 1988, pe seama parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, unde păstorește până astăzi. A ctitorit un așezământ pastoral-filantropic cu demisol, parter și mansardă (cantină, club pentru tineri și bibliotecă), ce a fost sfințit în anul 2011.

În perioada 1990-2020 a fost misionar la Protopopiatul Botoșani. La data de 23 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, l-a hirotesit protoiereu al Protopopiatului Botoșani.

Astfel, vineri împlinește 35 de ani de preoție. Cu această ocazie, enoriașii au ținut să îi transmită urări de bine și felicitări.

Redăm mai jos mesajul transmis de o enoriașă.

„La aniversarea a 35 de ani din ziua hirotoniei pe seama parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” a Preacucerniciei Voastre, dăm Slavă lui Dumnezeu pentru bogatele roade duhovnicești și pământești de care ați fost învrednicit.

Luând în considerație acest binecuvântat prilej, Vă aducem sincerele noastre felicitări și urări de bine, nădăjduind să Vă vedem și mai departe la fel în slujirea preoțească pe care cu onoare o îndepliniți deja mulți ani la rând.

Cunoscând memorabilile realizări ale Preacucerniciei Voastre, în calitate de Preot Protopop și fiu ascultător al Bisericii Ortodoxe, ne rugăm Domnului în această frumoasă și importantă zi pentru Sfinția Voastră, ca să Vă țină sănătos și ferit de primejdiile cele văzute și nevăzute pentru ca și în continuare să fiți model de simțire și trăire duhovnicească întru slujire și pentru numeroșii fii și fiice duhovnicești.

Rugându-ne Mântuitorului Hristos să Vă ocrotească şi să Vă întărească!”, a transmis o enoriașă.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...