Primăria găzduiește o expoziție inedită, cu lucrări realizate de elevii Liceului de Arte

Primăria găzduiește o expoziție inedită, cu lucrări realizate de elevii Liceului de Arte

Primăria municipiului Botoșani găzduiește o expoziție ilustrând arhitectura locală a orașului, alcătuită din lucrări realizate de elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian”.

Vernisajul a avut loc vineri, fiind prezenți atât profesorii coordonatori, cât și autorii picturilor.

„Un loc inedit pentru expoziție și o inițiativă lăudabilă. Mi-a plăcut mult abordarea dar și interesul manifestat de elevi față de clădirile de patrimoniu ale orașului”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Edilul a trecut în revistă eforturile realizate de municipalitate pentru dobândirea clădirilor de patrimoniu în vederea reabilitării, care sunt acestea și ce pași administrativi trebuie respectați până la achiziția lor. 

„Avem un patrimoniu valoros pentru care facem demersuri pentru a-l păstra și transmite generațiilor viitoare”, a mai spus Andrei. 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Mesajul dur al unui licean care susține greva profesorilor: „Au un cuprins mai mare de studiat pentru titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor”

Duminică, 4 Iunie 2023
866

Un elev al Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani a transmis, în prag de absolvire, un mesaj de susținere a grevei profesorilor, din recunoștință față de cadrele di...

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Miercuri, 31 Mai 2023
658

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din cre...

Casă distrusă de flăcări în urma unui scurtcircuit (fotogalerie)

Miercuri, 31 Mai 2023
617

O casă din satul Draxini a luat foc, miercuri după-amiază, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani, cu dou...