Mihai Ghiduc a documentat istoria cașcavalului de Săveni. Și nu întâmplător, spune el.
”Mi-am petrecut copilăria în Săveni și merg acolo de câteva ori pe an, în vizită la părinți. Când eram mic, n-am fost un mare fan al cașcavalului. Asta pentru că preferam varianta „ilegală”, buricul – poate și fiindcă era, adesea, singura la care aveam acces”, scrie Mihai Ghiduc în mindcraftstories.ro.
Povestea buricului este mai puțin cunoscută, fiind vorba și sespre un produs care are un termen de valabilitate mult mai mic pe rafturile magazinelor.
Totul ar fi pornit, scrie Mihai Ghiduc, de la restul de cașcaval nematurat pe care, în vremea comunismului, muncitorii îl scoteau din fabrică și îl vindeau ”la negru”.
”Buricul era cașcavalul nematurat, scos pe furiș din fabrică de muncitori și vândut la negru, pe care îl cumpărau și ai mei din când în când. Cașcavalul propriu-zis mergea, în cea mai mare parte, la export, și ajungea destul de rar în magazinele din oraș (ca mai orice alt aliment, de altfel – tacâmurile de pui erau excepția)”.
Înainte de cașcaval, e buricul. De unde vine, însă, numele acestui produs din ce în ce mai căutat pe piață?
Există o legendă care spune că produsul se numea așa pentru că muncitorii care-l scoteau pe furiș din fabrică îl aplatizau într-o pungă și-l puneau pe burtă, la buric.
Constantin Aniculăesă, care conduce Vlăsie Company, una dintre cele șase firme care produc Cașcavalul de Săveni, spune că legenda e doar o… legendă.
„În momentul în care torni cașcavalul în forme, fiindcă se face manual, extragi bucata care nu-ți intră în formă și, când îl rupi, îl rupi ca și cum ai rupe cordonul ombilical. De-aia se cheamă buric”, spune Constantin Aniculăesă.