Admitem, în baza unor pertinente argumentații socio-politice, că dezvoltarea municipiului Botoșani în deceniile șase-șapte din secolul trecut a fost parte a unei ”industrializări forțate”, care a avut drept consecință și atragerea unui număr foarte mare de muncitori din mediul rural. Creșterea bruscă a populației a determinat, cum era și firesc, o explozie a cartierelor orașului, documentarele vremii scoțând la iveală politicile regimului comunist care aveau în vedere ”omul nou” și rolul său în ”victoria socialismului”.
Dincolo de propaganda comunistă, nu putem nega realizările industriei botoșănene, care s-au datorat în foarte mare măsură factorului uman, de la ingineri până la muncitori.
Faptul că, odată cu căderea comunismului, s-a prăbușit și zona industrială a orașului Botoșani, ar putea vorbi și despre lipsă de strategie, despre corupție, dar și despre deplasarea interesului către alte zone, cum ar fi comerțul, precum și deschiderea largă a porților pentru giganții internaționali din retail. Așa se face că o parte din marile uzine și fabrici au fost demolate spre a face loc hypermarketurilor sau magazinelor specializate.
De la progres, la stagnare și regres
Funcţia industrială a municipiului Botoşani a oscilat între progres, stagnare şi regres, influenţând puternic nu doar dinamica şi structura demografică a oraşului şi a zonei de influenţă, cât şi viaţa economică.
Aceasta este concluzia transmisă de Vasile Nimigeanu în lucrarea "Industria municipiului Botoşani în secolul al XX-lea". Specialistul născut în 1941 la Pomârla, absolvent al Facultății de Biologie-Geografie-Geologie din Iași, evidențiază patru perioade în dezvoltarea industrială a orașului Botoșani: două de progres (partea a doua a sec. XIX şi partea a doua a sec. XX) şi una de stagnare (prima parte a sec. XX) şi una de regeres (perioada de tranziţie, după 1989).
Avem, după cum se știe, o industrializare forţată după Al Doilea Război Mondial (cu precădere între 1968-1980), care a dus la creşterea puternică a populaţiei de cca. 3,6 ori între anii 1966 şi 1992 (de la 35.220 locuitori la 126.204 locuitori). ”S-a ajuns ca în anul 1992 să lucreze numai în industrie şi construcţii 37.061 persoane, adică mai mult decât întreaga populaţie a municipiului Botoşani în anul 1966”, opinează în baza cercetărilor Vasile Nimigeanu.
Prăbușirea de după comunism
Urmează criza economică generalizată de după 1989. Vine tăvălugul privatizării și al restructurărilor. La acestea se adaugă un alt șoc pentru care România nu era pregătită, iar Botoșaniul nu făcea excepție: concurenţa internă şi externă.
Unități vechi s-au închis. Au apărut societăți noi, de pondere mai mică.
S-au închis: Uzinele textile Moldova (de prelucrare a bumbacului), Integrata de in, Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc, Întreprinderea de prelucrare a lemnului, Abatoarele şi secţia de conservare a cărnii de la Răchiţi, Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor, Fabrica de nutreţuri combinate, Plafarul şi unele secţii ale industriei construcţiilor de maşini.
”Restructurările şi reducerile de activitate din perioada 1992-2002 au diminuat substanţial şi volumul forţei de muncă cu 17.892 persoane şi, în consecinţă, şi ponderea populaţiei active ocupate din industrie, de la 55,6% la 37,5%”, scrie Vasile Nimigeanu.
Care au fost cauzele acestui declin rapid? Specialiștii pun regresul industriei naționale, dar și locale, pe seama unor factori generali, dar care au avut un impact major: riscul ridicat de ţară, lipsa capitalului, legislaţia neatractivă pentru investitorii străini, valoarea adăugată moderată, numărul mic de întreprinderi novatoare, relaţii slabe între cercetare şi proiectare şi lipsa unei strategii de dezvoltare naţională a industriei.
Concret, pentru municipiul Botoşani şi judeţul Botoşani, Vasile Nimigeanu a identificat, drept factori generatori ai declinului: 1) structura industriei, care a fost axată pe industria uşoară şi a construcţiilor de maşini, ramuri, foarte puternic lovite şi la nivel naţional dar mai ales în cadrul local unde acestea dominau; 2) lipsa creditelor şi a investitorilor strategici, interni şi externi; 3) reducerea pieţei interne şi externe (până la închidere la unele produse), asociată cu un marketing slab organizat; 4) lipsa de materii prime locale şi dificultăţile de aprovizionare la cele din exterior; 5) concurenţa neloială la nivel naţional şi chiar regional; 6) uzura tehnică şi morală a utilajelor din unităţile industriale mari, care produc sub parametrii calitativi solicitaţi la export şi chiar pe piaţa internă; 7) lipsa unei strategii clare şi coerente de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est (aflată la graniţa de est a ţării) şi a modului în care aceasta se poate integra într-o strategie naţională, dacă aceasta există.
”Menţinerea industriei textilei şi a confecţiilor pe primul loc între ramurile industriale ale municipiului, şi practicată în sistem Lohn, unde câştigurile sunt foarte reduse şi în care lucrează peste jumătate din populaţia activă a oraşului (53%), pare să fie dăunătoare şi chiar falimentară pe termen lung”, scria în urmă cu peste două decenii Vasile Nimigeanu, iar previziunea acestuia pare să fie pe cale să se împlinească.
Istoria vechiului oraș industrial
Este adevărat că, în anii 70 ai secolului comunist, municipiul Botoșani trăia o adevărată renaștere economică. Atunci platforma industrială a cunoscut o dezvoltare rapidă.
”Pornind de la Întreprinderea Integrata de in, de sub zidul de frescă, o admirabilă și inspirată introducere în zonă, operă a lui Constantin Piliuță și Gheorghe Spiridon, vei afla până la capătul de nord al orașului - Întreprinderea de prelucrare a lemnului, o diversitate și o amploare a activității industriale de nebănuit, cu puțini ani în urmă aici unduind încă lanurile de grâu și porumb. Ce se întâlnește în zona industrială uimește nu numai trecătorul întâmplător, ci și pe botoșănenii mai vechi”, scria în urmă cu 35 de ani ziarul Clopotul.
Întreprinderea Electrocontact era, la acea vreme, o unitate în elita industriei românești. ”Întreprinderea Electrocontact, o unitate dintre cele mai moderne, cu un colectiv în care numai inginerii, aproape 400, sunt mai mulți decât muncitorii județului dinainte de 1948. Unitatea, în care se brevetează 5 dintr-o sută dintre invențiile românești în domeniu dintr-un an, capătă tot mai mult statutul de obiectiv al unei industrii de vârf ca și pe cel de unitate de cercetare și de aplicare a noului”, citim în același ziar al timpului.
Nici Fabrica de izolatoare electrice din sticlă nu era mai prejos. Despre ea, se spunea că este una dintre puținele de acest profil din lume și ale cărei produse și-au găsit beneficiari mult dincolo de hotare.
Întreprinderea Mecanică era și ea în preajmă, fiind specializată ”în organe de asamblare și elemente hidropneumatice, un producător cunoscut și căutat”.
Despre Întreprinderea mecanică pentru agricultură, aflam că ”este cea mai veche unitate industrială din Botoșani”, și ”a împlinit de curând patru decenii de industrie”.
De asemenea, nu putem lăsa deoparte Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc și Întreprinderea filatura de fire Melana, care ”reprezintă cu vigoare industria chimică cu ramurile ei de prelucrare a cauciucului și a firelor sintetice, ramuri noi nu doar pentru Botoșani ci și pentru întreaga industrie românească”.
Nu mai puțin importantă era industria ușoară a municipiului Botoșani. Municipiul Botoșani dispunea de unități de profil – Întreprinderea textilă Moldova, „una dintre cele mai mari de acest fel din țară (cu o secție de filatură în Darabani)”, Filatura Flămânzi, Întreprinderea integrata de in, întreprinderile de confecții din municipiu (cu secție la Săveni) și din Dorohoi. ”Muncitoarele având capacitatea de a prelucra fibra textilă, de a țese și confecționa cu o pricepere consonantă modei de pe mapamond, mărcile Rapsodia și Condor fiind pentru partenerii străini o garanție a eleganței”.
