Ștefan, băiețelul de Botoșani îndrăgostit de cubul Rubik, la primul concurs alături de zeci de participanți din trei țări!

Dacă pentru unii este un joc, pentru alții reprezintă o adevărată problemă de matematică, ba chiar un sport. Vorbim despre cunoscutul cub Rubik. 

Ștefan, băiețelul de Botoșani îndrăgostit de cubul Rubik, la primul concurs alături de zeci de participanți din trei țări!

 Ștefan Darie  Foto: Captură ProTV

Acest puzzle care stârnește ambiții indiferent de vârstă a fost vedetă sâmbătă la o competiție organizată la Iași. Potrivit ProTV, zeci de concurenți din România, Ucraina și Republica Moldova s-au întrecut în a rezolva cât mai repede cubul.

Ștefan, la doar șapte ani, pare că știe multe dintre secretele cubului Rubik. Îl mânuiește cu încredere, deși l-a descoperit acum trei luni. A venit din Botoșani la competiția organizată în Iași - fiind primul concurs de acest fel pentru el.

 



„Mi s-a părut interesant, plus că aveam un set de cuburi care se făceau la infinit, în diferite forme", a povestit Ștefan Darie.

Vrea să devină tot mai bun în a rezolva cubul Rubik și se antrenează și câte patru ore pe zi.

„A primit un cub Rubik cadou de mai multă vreme, dar nu reușea să îl rezolve. Și prin ianuarie a reușit câteva mișcări uitându-se la competiții internaționale. Vrea să scoată, zice el, un timp cât mai scurt de rezolvare a cubului Rubik. Noi îl încurajăm pentru că ni se pare că este o activitate benefică pentru vârstă lui”, spune Mihaela Darie, mama lui Ștefan.



„Vin de oriunde să participe, să se întreacă cu ceilalți și în principal să se întreacă cu ei înșiși. Încearcă să își scoată un timp cât mai bun. A crescut mult numărul participanților, acum sunt cel puțin dublu", a precizat pentru ProTV arbitrul Bogdan Grigoruță.

37 de participanți s-au întrecut în a rezolva cubul Rubik, iar la final toți au primit diplome și medalii. Competiția a ajuns la ediția cu numărul patru.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

astăzi, 18:03

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...