O micuță botoșăneancă, producător muzical la doar 13 ani (fotogalerie)

Este câștigătoare a numeroase premii, distincții importante și trofee de festival. Artista le pregătește fanilor o surpriză.

Cu doar 13 ani și un talent muzical impresionant, Tiana Cilibiu, micuța senzație din Botoșani, pregătește o surpriză muzicală de proporții. În ziua în care împlinește 14 ani, Tiana va lansa albumul ei de debut, '4TEEN', o creație unică ce reflectă pasiunea și angajamentul său în lumea muzicii.

Născută cu o pasiune deosebită pentru muzică, Tiana a reușit să se impună de la o vârstă fragedă ca o foarte bună solistă vocală, strălucind pe scene din România, dar și din străinătate. Aceasta a reușit să câștige trofee de festival, precum și premii, dar și distincții importante.

 

La doar 12 ani a fost numită „Artistul Anului” la postul de radio Mob Radio din Irlanda și a avut o colaborare internațională cu renumita Sina Doering din Germania, alături de Jadyn Rylee din Canada. Proiectul muzical a fost realizat în studioul Your Sound Studio din Germania de către muzicianul Mike Wilbury.

Ghidându-se după principiul că un artist adevărat trebuie să își compună propria muzică, Tiana a studiat în privat teorie muzicală și a descoperit tainele compoziției muzicale. A compus în anul 2023 un număr de 15 piese originale, din care 14 vor face parte din albumul „4TEEN” ce urmează a fi lansat pe 21 decembrie, ziua în care Tiana împlinește 14 ani. Cinci piese de album au fost deja lansate ca și single-uri, iar una dintre ele – „Not my type” – a reușit să depășească 100.000 de stream-uri pe platforma Spotify.

Albumul Tianei se adresează, după cum ea susține, celor cu mintea deschisă și cu inima tânără. Marea ambiție a Tianei este să creeze un stil musical propriu, fapt pentru care muzica ei este o combinație inedită de stiluri: pop dance, r&b și jazz.

Ceea ce este inedit și poate unic la acest album este implicarea Tianei în toate etapele creării albumului. Tiana a scris muzica, a compus versurile (în engleză pentru că majoritatea susținătorilor ei actuali sunt vorbitori de limbă engleză), s-a înregistrat singură în studioul propriu, și-a mixat singură înregistrările și a făcut singură masterizarea finală. Astfel că poate fi considerată, la doar 13 ani, un adevărat producător muzical.

Odată cu lansarea albumului „4TEEN”, Tiana Cilibiu nu doar aduce în atenția publicului său o colecție de melodii memorabile, ci și semnează sfârșitul unei etape impresionante din cariera sa muzicală de până acum. Împlinind 14 ani, o vârstă semnificativă și simbolică în cultura noastră, Tiana vede acest album ca pe o trecere către o nouă fază artistică.

Momentul în care împlinesc 14 ani este un prag important pentru mine, și lansarea albumului '4TEEN' reprezintă încheierea unui capitol și începutul unei noi călătorii muzicale. Acest album marchează maturizarea mea artistică și exprim dorința mea sinceră de a împărtăși cu ascultătorii o parte din evoluția mea ca artist”, a declarat Tiana Cilibiu.

Deși este în clasa a VIII-a, Tiana reușește să combine armonios școala cu activitățile artistice. Participă frecvent în festivaluri și reușește de fiecare dată să impresioneze cu interpretările sale originale.

În weekend-ul 8 – 10 decembrie a participat la Festivalul „Cântec de stea” de la Piatra Neamț, ajuns la a XII-a ediție. O adevărată desfășurare de talente, festivalul organizat de Asociația „Children forever”, condusă de doamna Adina Panaitescu, a adunat mici artiști din România și Moldova. Juriul, format din compozitori, oameni de muzică și de radio, a avut misiunea de a stabili ierarhia din cele aproximativ 300 de momente artistice. Astfel că, Tiana Cilibiu a urcat din nou pe podium, obținând „Trofeul Cântec de Stea Junior 2023”.

De asemenea, reamintim faptul că în noiembrie, Tiana a obținut Trofeul Secțiunii Muzică Ușoară în cadrul Festivalului „Rampa de Lansare” de la Suceava, iar în august a obținut Marele Trofeu al Festivalului Internațional „Volare”.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

România trimite un nou pachet de ajutor militar Ucrainei. Ministrul Ionuț Moșteanu: „Putin s-a înșelat!”

Tuesday, 26 August 2025

Ministrul apărării ucrainean, Denîs Șmîhal, anunță că România va trimite Kievului al 23-lea pachet de ajutor militar. Ce spune Ionuț Moșteanu. România va trimite un ...

Botoșani: Salonul Internaţional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” Ediția a XII-a, 2025!

Tuesday, 26 August 2025

În perioada 19 septembrie - 19 octombrie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea ...

Proteste în Justiție (și) la Botoșani, față de măsurile de reformă: „Este în mod ferm necesar!”

Tuesday, 26 August 2025

E practic grevă în Justiție, după ce CSM a convocat magistrații pentru un răspuns la reforma pensiilor speciale. Judecătorii de la toate cele 16 curți de apel din țară au anunțat că &...