Neurochirurgul Leon Dănăilă împlinește, astăzi, 92 de ani! La mulți ani!

„Pentru mine viața înseamnă ceilalți”, spunea în urmă cu aproximativ un an de zile medicul Leon Dănăilă în vizita sa la Spitalul din Dorohoi.

Pe 1 iulie, Academicianul Leon Dănăilă împlinește 92 de ani. O viață dedicată științei, cercetării, dar mai ales un destin dăruit semenilor. Celebrul neurochirurg român inclus alături de Einstein în Topul celor 500 de genii ale secolului XX a efectuat peste 40.000 de operații pe creier.

Medicul Leon Dănăilă împlinește 92 de ani. Originar din Darabani, județul Botoșani, după absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi în anul 1958, Leon Dănăilă a lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti (1958-1960) şi apoi un an la Circumscripţia Sanitară din Dărmăneşti (1960-1961).

 

În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul "Gh. Marinescu" din Bucureşti.

A scris zeci de cărți și tratate de specialitate, iar rezultatele operațiilor pe care le-a efectuat în premieră în România sunt publicate în sute de lucrări științifice. A înființat prima secție de neurochirurgie vasculară şi microneurochirurgie vasculară din țară, deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator și a construit doar prin eforturile proprii, fără susținerea vreunei autorități, 16 camere de spital şi o sală de operație dotată la cele mai înalte standarde.

Și-a dedicat întreaga viață medicinei și a făcut sacrificii majore pentru a-și finanța singur munca de cercetare, mergând până la a-și vinde propria casă. Tratatul Functional neuroanatomy of the brain, care are peste 2.000 de pagini structurate în trei volume, nu ar fi apărut fără noblețea acestui sacrificiu.

Am muncit mult, că nimeni nu îți dă așa de pomană ceva, nici titluri, nici... (...) Pentru mine viața înseamnă ceilalți!”, spunea marele neurochirurg, în urmă cu aproximativ un an de zile, în vizita sa la Spitalul din Dorohoi.

Spitalul Municipal din Dorohoi poartă numele geniului neurochirurgiei, născut la Darabani.

Citește și Leon Dănăilă, geniul neurochirurgiei, în vizită la Dorohoi: „Pentru mine viața înseamnă ceilalți.” / „Am muncit mult că nimeni nu îți dă așa de pomană!”

La mulți ani! Îi dorim sănătate, putere și binecuvântări!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A murit un fost violonist al Orchestrei Populare din Botoșani: „Ne mărturisea cu zâmbetul pe buze cât de mulțumit este pentru...” (Video)

astăzi, 14:51

Colectivul Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” este îndoliat. Octav Ștefănescu, fost violonist al orchestrei, a plecat, marți, la cele veșnice....

Inaugurarea oficială a noii fabrici SGB-Alfa la Botoșani și 35 de ani de Electroalfa! (FOTO, VIDEO)

astăzi, 14:35

Electro-Alfa International și SGB-SMIT Group au inaugurat, oficial, miercuri dimineață, fabrica SGB-ALFA, o investiție strategică pentru industria energetică din regiune. Electro-Alfa Interna...

Pompierii din Botoșani au plecat să își sprijine colegii din București în contextul fenomenelor meteo severe!

astăzi, 13:16

Pompierii din cadrul ISU Botoșani au plecat în sprijinul colegilor de la ISU București-Ilfov, ca urmare a solicitării Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în contextul...