Întâmplarea a fost povestită de către preotul Ioan Istrati. Părintele a mărturisit că, fără ajutorul Sfintei, probabil că viața sa ar fi fost cu totul alta. După ce a ajuns la un pas de a-și pierde piciorul, fiind chiar cu suspiciuni de cancer osos, a avut șansa unei întâlniri cu omul care l-a repus, la propriu, pe picioare: medicul Gabriel Ionescu, cel care le-a operat pe siamezele din Botoșani (Lina și Gherghina Boaru).
”La 14 ani m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum o durere imensă de picior şi o inflamație masivă la peroneu m-au pironit la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii „Miluieşte-mă, Dumnezeule” şi „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: „mai zi-mi rugăciuni…”. Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba chiar se subţiase mult. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu, mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.
Părinţii mei au insistat să mergem la laşi, la Spitalul de copii, la doctorul Gabriel lonescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. El e cel care a operat siamezele vestite în anii 80. Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: „sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Țin minte că avea niște saboți mari de lemn. Și-a luat un sabot și l-a aruncat într-o ușă de sticlă a unui dulap care s-a făcut țăndări.
Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viața. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Tata a slujit zilnic Liturghia.
Şansele ca piciorul să mai poată fi salvat erau foarte mici. Eram suspect și de cancer osos.
Operația a durat 6 ore. Când am ieșit din sală, intubat, tatăl meu m-a văzut și a leșinat. Doctorul însă a zis: ”a avut șansă. Mulțumim lui Dumnezeu”.
M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: „Eşti o minune a lui Dumnezeu”. Iar eu îi răspundeam: „Da, o minune şchioapă”. Şi iată că merg perfect şi nicio altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Cuvioasei Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de Harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu.
Copilul vindecat de Sfânta Parascheva sunt eu”, a povestit preotul Ioan Istrati.
Medicul cu rădăcini botoșănene!
Reputat chirurg pediatru, Gabriel Ionescu a fost primul decan al Facultății de Medicină Iași după revoluția din 1989.
Cu rădăcini părintești în Vornicenii Botoșaninlor – fiul prof. univ.dr. Octavian Ionescu, cu studii la Paris, Berlin, Sorbona sau Viena -, numele lui Gabriel Ionescu a fost mereu asociat cu fabuloasa poveste a siamezelor de la Botoșani, pe care le-a operat la Lausanne, Elveția, în anii ’80, împreună cu profesorul Noël Genton. Cazul Linei și Gherghinei l-a urmărit o lungă perioadă de timp, pentru că, în ciuda reușitei extraordinare – în 1983 era a treia operație de separare a siamezelor la nivelul anului 1983 – chirurgul a realizat mult mai multe lucruri în chirurgia pediatrică.
(Medicul Gabriel Ionescu)
Înainte de a-și trage fermoarul la valiză și a părăsi România pentru o nouă etapă a vieții în Africa de Sud, chirurgul Gabriel Ionescu ajunsese în vârful carierei. „Eram șeful chirurgiei pediatrice la UMF, vicepreședintele Societății Române de Chirurgie Pediatrică și, colac peste pupăză, fusesem ales decan la primele alegerile libere ale Facultății de Medicină”, declara prof. univ. dr. Ionescu într-un interviu acordat News UMF Iași.
În septembrie 2017 s-a pensionat și a decis să se reîntoarcă în România. Cei doi copii nu au călcat pe urmele sale profesionale, dar este foarte mulțumit de reușitele lor. Băiatul este în Africa de Sud, la Johannesburg, iar fata trăiește în Marea Britanie, la Londra. Cu toate că în clipa în care a plecat din România avea un bagaj de experiențe, în Africa de Sud nu a fost primit ca și un medic chirurg de excepție, motiv pentru care și-a construit cariera din nou. Medicul a avut un succes răsunător în chirurgia pediatrică.