Lacul de acumulare Stânca-Costești, important pentru diferitele specii de păsări

Cel mai mare lac artificial de pe râul Prut și al doilea din România este Lacul de acumulare Stânca-Costești, care adăpostește sute de specii de păsări, scriu reprezentanții Arii Naturale Protejate din Botoșani, pe pagina lor de Facebook.

Totodată, acesta reprezintă o importantă arie de protecție specială avifaunistică din județ, inclusă în rețeaua ecologică europeană Natura 2000.

„Conform planului de management al sitului, aprobat prin Ordinul M.M.A.P. nr. 1176/2016, în perimetrul lacului există aproximativ 178 de specii de păsări, unele cu apariții neregulate, altele fiind prezente în timpul pasajului și mai ales, iarna, lacul fiind un important cartier de iernare al păsărilor din bazinul românesc al Prutului”, mai scrie în postarea afișată de Arii Naturale Protejate.

 

Dintre speciile de păsări listate în Formularul standard al sitului, unele sunt menționate în Anexa I a Directivei 2009/147/CE – privind conservarea păsărilor sălbatice: pescărașul albastru, acvila țipătoare mare, acvila țipătoare mică, stârcul roșu, gâsca cu gât roșu, chirighița neagră, barza albă, barza neagră, șerparul, eretele de stuf, eretele alb, eretele sur, rața de ghețuri, lebădă de iarnă, egreta mare, egreta mică, șoimul de iarnă, cufundarul polar, cufundarul mic, codalbul, acvila pitică.

Aceste specii constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora pentru a li se asigura supraviețuirea și reproducerea în aria de răspândire, fie pentru că sunt pe cale de dispariție, sunt vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului lor sau sunt considerate rare din cauza efectivului redus al populațiilor sau distribuției locale limitate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Caravana de Educație Financiară ajunge în patru licee din Botoșani!

astăzi, 12:45

Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu și ING Bank România lansează o nouă ediție a Caravanei de Educație Financiară, care va ajunge, până la mijlocul lunii noiembrie, la...

Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oierii botoșăneni să își protejeze turmele pe pășune!

astăzi, 11:38

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, condusă de Ionică Nechifor, președintele asociației și directorul Stațiunii de Cercetare de la Popăuți, face un nou pas pentru a veni ...

La plecarea unui om ”care a dăruit timp, suflet și speranță semenilor” - FOTO

astăzi, 11:01

”Povestea mea este despre eșecuri, victorii și multă speranță”. Așa spunea în urmă cu câțiva ani cea care a stat alături de oamenii în suferință, alături de c...