Maria Moșneagu s-a născut pe 21 ianuarie 1942, în satul Răchiți, județul Botoșani. A absolvit doar patru clase elementare la Școala din Răchiți. Avea 16 ani când a intrat prima dată în fabrică. Mai întâi la Cooperativa ”Înfrățirea”, apoi la Întreprinderea de Industrie Locală ”Flamura Roșie” sau la Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului Botoșani. Din 1979 s-a angajat ca îngrijitoare la Spitalul Județean din Botoșani, de unde avea să se pensioneze în anul 1995.
Doamna Maria se roagă și scrie. Ne-a oferit multe daruri-mărturii din locurile în care a călătorit: ”Pelerinaj la Sfintele Locuri: Israel – Ierusalim – Egipt” (Botoșani, Axa, 2005), ”Pelerinaj la Locurile Sfinte și un buchet de poezii duhovnicești închinate Domnului Iisus Hristos și Sfintei Fecioare Maria: 23 oct. – 23 nov. 2003, Israel – Ierusalim – Egipt” (Iași, PIM, 2013, reed. 2018), ”Călător în Grecia: 5 – 15 mai 2012” (Iași, PIM, 2018).
Pe doamna Maria am cunoscut-o în urmă cu mai bine de 15 ani, deși îi știam chipul de mult mai mult timp. M-a înduioșat prin blândețe și prin smerenia în fața vieții. Dar m-a uimit la doamna Maria și o îndrăzneală dusă până spre marginile prăpăstiilor omenești, un curaj egal cu ”mersul pe valuri, în picioare” (da, cum zice Nichita: ”mai rezemându-se cu brațul, de curenți, mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare”).
Astăzi împlinește 83 de ani. O viață începută în vreme de război, purtată prin foamete, comunism. Și parcă din nou, de la capăt...
Doamna Maria are vocea blânda și caldă, cu un zâmbet șăgalnic gata să inunde, chiar și printre lacrimi, chipul ei blând. Povestește fiecare întâmplare cu uimire și cu seninătate. Are curajul mărturisirii și darul propovăduirii minunilor.
Femeie simplă, curată, luminoasă. A venit pe lume în anii grei ai războiului. Tata era pe front când s-a născut micuța Maria, al cincilea copil al unei familii de țărani săraci. Peste numai 6 ani, mama a plecat la Domnul. Copiii nu au avut timp să se dezmeticească, pentru că la trei luni au primit în casa lor o mama vitregă, care le mai aducea doi frați, cărora li s-au adăugat, în anii ce au venit, încă patru. O familie cu 10 copii însemna mai mult decât sărăcie, foame, muncă și necazuri. O familie cu 10 copii însemna tot atâtea cruci de purtat.
Micuța Maria a urmat doar patru clase primare, cât să învețe să scrie și să citească. Nu a avut niciodată încălțăminte, iar iarna târâia greu niște bocanci vechi de-ai tatei. La școală scria cu strujanul, în care înfigea o peniță pe care, apoi, o înmuia în călimară.
A lucrat ani de zile în fabrică de mobilă sau că femeie de serviciu. A crescut și educat trei copii. Toți au făcut facultăți și au ajuns la casele lor.
Dar Maria Mosneagu a trăit, parcă, pentru a-și îndeplini visul din copilărie, pe care l-a sădit în sufletul ei atunci când a citit pentru prima dată Sfânta Scriptură: să ajungă la Ierusalim. Și a ajuns după 50 de ani. Când s-a întors acasă a scris o carte, "Pelerin la locurile sfinte", cu un tiraj de 500 de exemplare. Rândurile pornite din inima au stârnit admirația tuturor celor care le-au citit. Apoi a scris o carte de poezii, "O frunză purtată de vânt", cu o delicată prefață semnată de preotul Vasile Burlacu. Și apoi tot a scris…
Citește: MARIA MOȘNEAGU: "Părintele Justin Pârvu s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți!"