Iulian Rotariu, pentru a șasea oară campion mondial. A câștigat ultramaratonul Ultra Norway și a doborât un nou record

Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășească limitele. Aseară, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunțat că Iulian a trecut primul linia de finish.

Având în vedere faptul că durata cursei era de 44 de ore, dar colegul nostru a terminat cei 120 de kilometri în 22 de ore, se pare că acesta se află în fața unui nou record, chiar dacă a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener și a alergat singur.

 

De această dată, Iulian a alergat în inima Alpilor Lyngen, la 350 km nord de Cercul Arctic. A traversat cinci râuri, a trecut prin zăpadă, a alergat pe stânci alunecoase și abrupte. Că a fost extrem de dificil o dovedește și faptul că doar cinci concurenți au finalizat acest ultramaraton, ceilalți abandonând.

Odată cu finalizarea cursei din Norvegia, Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge.

Clubul Continental Challenge reunește participanți care au finalizat cu succes cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge. La începutul anului 2022, acest club este compus din doar cinci concurenți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...