Acest mic palat era situat pe strada Pictor Grigorescu (fostă Mavrogheni) colț cu strada Bălcescu (fostă Bașotă), și era vecină cu sediul local al Băncii Naționale Române (astăzi sediul Biblioteci Județene).
Povestea Casei Hynek
Puțini dintre cei care astăzi pășesc pe străzile Botoșaniului știu că, odinioară, într-un colț al orașului, trona o casă ce purta nu doar arhitectura timpului, ci și amprenta unei familii ilustre – familia Hynek.
Povestea începe în vremuri demult apuse, când Carol Hynek, un inginer respectat, și soția sa Agripina Buzdugan, descendentă a unei alte familii botoșănene de seamă, și-au așezat rădăcinile în acest oraș vibrant. Casa lor, un mic palat ce domina strada Mavrogheni – viitoare Pictor Grigorescu, era nu doar o locuință, ci un simbol al eleganței și al ascensiunii unei familii de renume.
Se spune că, în acele vremuri, numele Hynek era sinonim cu progresul. Arthur Hynek, medic de meserie, fost coleg de școală cu nimeni altul decât Mihai Eminescu la Cernăuți, s-a remarcat ca unul dintre fondatorii primului spital de pediatrie din oraș. Un om de o noblețe sufletească rară, Arthur își doarme somnul de veci în Cimitirul Eternitatea, mărturie mută a unui destin ce a lăsat în urmă realizări nemuritoare.
Construcția casei pare să fi fost ridicată spre sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o epocă în care Botoșaniul încă pulsa de viață boierească. Până în perioada interbelică, strada Belvedere începea din Mavrogheni (str. Pictor Grigorescu, astăzi dispărută), iar casa Hynek purta cu mândrie numărul 1. Dar istoria orașului a fost mereu un puzzle de transformări: în urma sistematizării Pieței Primăriei, imobilul își schimbă adresa, devenind parte a străzii Bașotă.
Carol Hynek a părăsit această lume, iar moștenirea sa a fost dusă mai departe de Constantin Eugeniu Hynek, fiul său, care a decedat în anul tulbure 1940. Însă destinul familiei Hynek avea să devină o odisee a suferinței. Constantin îi lăsase casa fiului său, Teodor Carol Hynek, născut în 1914. Vremurile aveau să fie potrivnice pentru moștenitorii de odinioară.
Anul 1947 a fost o răscruce, o rană în istoria familiei. Casa, moara, terenurile – totul a fost confiscat abuziv de autoritățile comuniste. Teodor Carol, ultimul Hynek al Botoșaniului, avea să cunoască prigoana și nedreptatea vremurilor. A fost condamnat la temniță între anii 1952 și 1956, un deținut politic acuzat fără vină, „judecat” pentru că avusese legături cu străinătatea. A fost închis o perioadă și la penitenciarul Pitești. Adevărul? Deținea o avere impresionantă: 348 de hectare de teren în județ, o moară, o casă, și numeroase utilaje agricole – lucruri care, în ochii regimului, îl făceau un dușman al clasei muncitoare fiind chiabur.
Scârbit de ura ce-l înconjura și de confiscările brutale, Teodor Carol Hynek părăsește țara. În 1980, renunță la cetățenia română, alegând pribegia ca pe o eliberare. A fost, poate, gestul unui om care a înțeles că nu mai aparține locului ce cândva fusese al familiei sale.
Însă drama casei Hynek nu s-a încheiat aici. La mijlocul anilor ’80, într-un gest ce pare desprins dintr-o tragedie istorică, autoritățile comuniste decid demolarea acestei mici bijuterii arhitecturale. Sistemul și-a lăsat amprenta necruțătoare și pe acest loc – o piatră ștearsă din trecutul orașului pentru a face loc „viitorului”, adică a clădirii mamut CEC Bank/ANAF. Astfel, casa Hynek a fost redusă la moloz, iar umbrele familiei s-au risipit odată cu ultimele ziduri dărâmate.
Astăzi, doar fotografiile își mai amintesc povestea – o poză veche, în care apare casa, mândră și tăcută, și o alta înfățișându-l pe inginerul Carol Hynek la vârsta senectuții, în 1916, cu chipul înțelept al unui om care a trăit în vremuri mai blânde.
În Botoșaniul de astăzi, pașii grăbiți trec peste amintirile de ieri. Casa Hynek nu mai există, dar numele și istoria familiei continuă să fie o enigmă ce plutește în aerul orașului. O poveste despre oameni care au construit, care au dăruit, și care, în cele din urmă, au fost uitați – o poveste pe care, poate, e timpul să ne-o amintim.
Sursa: Botoșaniul de odinioară II