Cunoscută prea puțin de botoșăneni și ascunsă în inima pădurii de la Vorona, Peștera Sihăstria este locul unde liniștea se împletește armonios cu peisajul desprins dintr-un basm.
Legenda transmisă din generație în generație de localnici și de oamenii bisericii spune că în apropierea orașului Botoșani, în localitatea Vorona este o grotă unde a murit în urmă cu aproximativ 300 de ani un călugăr de origine rusă. Pelerinii spun că sihastrul ar vindeca boli chiar și după moartea sa.
Aflată în imediata vecinătate a Mănăstirii Vorona, pe drumul pietruit ce duce la Schit, peștera se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar.
Locul este cunoscut în lumea inițiaților ortodocși drept grota lui Onufrei. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privința pustnicului.
Potrivit tradiției, prin anul 1600, în pădurea aflată la o distanță de 2 km de Vorona, s-au așezat câțiva călugări ruși care au ridicat o bisericuță de lemn și au ctitorit Mănăstirea Vorona. Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii.
În anul 1749, din cauza persecuțiilor religioase din Rusia, cuviosul Onufrei a fugit în Moldova și a trăit ca sihastru în codrii din jurul Voronei timp de 25 de ani (1764-1789).
Legenda grotei lui Onufrei
După cum spune tradiția, în noaptea de Paști a anului 1789, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din Tudora. Îngerul i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine, apoi l-a călăuzit până la peștera pustnicului Onufrie. Foarte slăbit, Cuviosul Onufrie a fost împărtășit și a cerut să fie dus la Sihăstrie. A trecut la cele veșnice pe 29 martie 1789 și a fost înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr.
După moartea sa, la mormântul său au fost săvârșite mai multe minuni. Trei călugări de la Schitul Lacuri care se rătăciseră noaptea prin pădure au fost călăuziți de o lumină puternică până la peștera cuviosului. În anul 1846, pe când se afla la vânătoare, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu el și l-a dat nepoatei sale (fiica lui Dimitrie Sturdza) care era bolnavă de epilepsie. Mâncând din el, fiica sa s-a vindecat de boală. Din porunca domnitorului, osemintele Cuviosului Onufrie au fost dezgropate la 9 mai 1846, fiind așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
În ședința sa de lucru din 5-6 iulie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, cu data de prăznuire la 9 septembrie.
Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe data de 8 septembrie 2005 la Mănăstirea Vorona și pe 9 septembrie la Mănăstirea Sihăstria Voronei.
