Cum se transformă un cătun uitat de lume din Botoșani într-o oază anti-stres pentru orășeni: ”Viața mea este liniștită acum!” (Foto)

Un cătun uitat de lume din județul Botoșani, ce părea a fi aproape să dispară de pe fața pământului, începe să devină un adevărat paradis pentru amatorii de viață bio, tihnită, în mijlocul naturii.

Este vorba despre satul Mihai Eminescu, complet înghițit de pădure, care mai avea doar cinci locuitori. O oază de tihnă, în mijlocul unei păduri, departe de lumea civilizată. Zona are o poveste incredibilă fiind legată inclusiv de numele marelui poet Mihai Eminescu.

Satul a fost deja descoperit de câteva familii care au dat orașe mari precum Constanța, pentru o viață în mijlocul naturii, cu apă la fântână și case bătrânești din lemn și lut. ”Eu zic că satul va prinde viață din nou. Am auzit mai mulți care ar vrea să vină să se mute aici”, mărturisește un locanic din Gorbănești.

Locul care nu-l poți găsi nici pe hartă

Cătunul Mihai Eminescu aparține de comuna Gorbănești, județul Botoșani, la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoșani. Este propriu-zis un sat fantomă, despre care știu doar localnicii din Gorbănești. Niciun indicator nu-ți arată drumul către ”Mihai Eminescu”. De fapt nici drumuri nu prea mai sunt până la ”Mihai Eminescu”. Sau cel puțin nu așa cum și-ar imagina cineva că arată drumurile în 2024. Satul nu poate indetificat nici pe hartă, iar călătorii curioși să ajungă în asemenea loc trebuie să întrebe din om în om, începând cu satul Bâtrânești, scrie Adevărul.

Un drum care cotește prin satul George Coșbuc, la stânga de pe drumul județean, se pierde pe ulițe. Undeva pe lângă o biserică, un drum de exploatație agricolă, de pământ, este singura cale către Mihai Eminescu. Drumul de exploatație se oprește undeva în mijlocul câmpului, lângă o pădurice. Cine și-ar închipui că în aceea pădurice se află un sat. Doar un indicator la marginea arborilor semnalează existența unei comunități umane în zonă. Accesul în sat se face pe un drum ca în povești, drum pe care nu îl poți străbate cu autoturisme cu garda joasă. Mai precis, o cărare prin mijlocul unei bolți ”construită” din ramurile arborilor înalți. Odată ieșit din acest tunel vegetal dai într-un soi de poieniță cu arbori bătrâni și înalți.

De o parte se află o casă, bine îngrijită, iar de cealaltă un mic parc, cu patru bănci, o cutie poștală și un bust al poetului Mihai Eminescu.

Prin Mihai Eminescu timpul parcă a încremenit. Firele de electricitate și autoturismele celor care încă mai locuiesc acolo, sunt apanajele modernității. În rest liniște, întreruptă doar de hârjoana sau trilurilor păsărilor sau de vântul care bate prin frunzișul des. În sat apă se găsește doar în fântâni. Și nu toate cu apă potabilă. Despre canalizare, gaz sau alte utilități ale lumii moderne, nici vorbă. Partea bună este că se găsește semnal la telefon, ba chiar și la internet.

”Pentru mine este mai bine, sănătate, liniște”

Constantin Prisacariu a fost polițist de frontieră tocmai la Constanța. S-a mutat la Mihai Eminescu în căutarea liniștii și a vieții sănătoase. ”Am lucrat într-un oraș foarte mare iar viața mea este liniștită acuma. Agitată a fost. De câțiva ani m-am mutat. Diferența este foarte mare, de la oraș agitat, într-un loc uitat de lume. Pentru mine este mai bine, sănătate, liniște. Sunt sătul de stații radio, de laptop-uri”, spune bărbatul. Acuma își petrece viața idilic, într-o casă bătrânească ocupându-se de păsările și animalele din curte. Mai merge la oraș, dar rar, pentru a se mai aproviziona. Mai sunt și alți doi săteni mai tineri, veniți tot în căutarea liniștii.

”Este o șansă ca acest sat să se repopuleze, cu oamenii în căutarea liniștii”

Cătunul Mihai Eminescu a fost la un pas de a dispărea cu totul. Adică mai rămăseseră trei oameni în 2023. Acum sunt cinci, plus alți câțiva sezonieri, în vacanțe, la casele rămase de la bunici. Constantin Prisacariu spune că acest sat are mari șanse să renască tocmai datorită trend-ului apărut printre oamenii din marile orașe de a căuta oaze de liniște, izolate pentru o viață sănătoasă. ”Este o șansă ca acest sat să se repopuleze. La tanti Adela se construiește acolo suns. Vor să se mute. Am un copil care ar vrea să vină aici. Cred că cel ma potrivit este pentru persoane mature care caută liniștea”, spune Constantin Prisacariu.

Alți săteni, din George Coșbuc, cea mai apropiată așezare de cătunul Mihai Eminescu spun că sunt destui orășeni care caută și prospectează zona să-și ridice inițial case de vacanță și mai apoi să se stabilească în oaza de liniște de la Mihai Eminescu.

”De la un cătun care a fost înghițit domne de pădure, aproape nu mai exista, acuma începe să fie căutat. Vor oamenii de la oraș liniște, mâncare bio, trai fără stres. Că-s bolnavi de stres acolo, de griji, probleme. Aici parcă renasc. Unii caută pentru vacanțe, alții chiar să se mute. Că este drumul ăsta de exploatație și dacă are și mașină bună, ajunge în 10 minute în centrul comunei. La oraș cam în 50 de minute”, spune un localnic din George Coșbuc.





(Foto: Adevărul)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Saturday, 23 November 2024

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

Saturday, 23 November 2024

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

Saturday, 23 November 2024

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...