O jumătate de secol și chiar mai mult, cupluri celebrate la Botoșani. „Într-o familie sunt și momente grele...” (foto, video)

Cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de căsnicie au fost sărbătorite, miercuri, la Primăria municipiului Botoșani.

Aproximativ 40 de cupluri care sărbătoresc Nunta de Aur și Nunta de Diamant au fost prezente la Primărie pentru a marca un moment important din viața lor. Mai exact, 36 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie și 3 cupluri cu 60 de ani de căsătorie au fost premiate de municipalitate.

Suntem încântați să vă avem astăzi aici, chiar dacă vremea este un pic nepotrivită, sperăm să avem condiții cât de cât decente pentru ceremonia de astăzi. Avem plăcerea să premiem cuplurile care au împlinit 60 de ani de căsătorie, care primesc diplomă de mulțumire pentru nunta de diamant și cuplurile care au împlinit 50 de căsătorie și cărora avem plăcerea să le oferim o diplomă pentru celebrarea nunții de aur. Vă mulțumesc pentru ce ați făcut pentru acest oraș. Să aveți parte de tot ce este mai bun și să ne întâlnim și la următoarele ceremonii. Să fiți sănătoși”, a declarat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

 

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au primit un plic în care se afla suma de 500 de lei, o diplomă și un buchet de flori, iar cele care au împlinit 60 de ani de căsătorie au primit suma de 1000 de lei, o diplomă și un buchet de flori.

„Secretul este acela al înțelepciunii...”

Niculina și Dinu Atudoroae, unul dintre cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au povestit care este secretul unei căsnicii de lungă durată.

Pe 26 iunie am făcut 50 de ani de căsătorie, iar astăzi am fost invitați de domnul primar să fim oficial sărbătoriți și de dumnealor, ca Primărie. Secretul este acela al înțelepciunii, încrederii între soț și soție și multă răbdare. Într-o familie sunt și momente grele, dar trebuie să fii puternic să le treci, să le învingi și chiar dacă pe moment sunt agresivități trebuie să ai acea înțelepciune ca să le depășești”, a declarat Niculina Atudoroae.

Întrebată ce sfat le-ar da tinerilor din ziua de astăzi, Niculina Atudoroae le sugerează să urmeze calea părinților înțelepți și care știu să îi îndrume spre idealuri.

Îi sfătuiesc pe tineri să ia înțelepciunea părinților, a acelor care știu să își educe copiii, să îi îndrume spre idealuri”, a mai spus Niculina Atudoroae.

 

 












 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...