Cum a ajuns cofetăria unei botoșănence din Londra raiul indienilor și al pakistanezilor!

"Sister, one more savarina!" (Soro, încă o savarină!), sunt cuvintele care se aud cel mai des în cofetăria pe care botoșăneanca a deschis-o în inima Londrei.

Cum a ajuns cofetăria unei botoșănence din Londra raiul indienilor și al pakistanezilor!

   Foto: Facebook / Anunțul UK

Mihaela Ursu (Sidor), o moldoveancă din Botoșani, s-a străduit ceva timp să-i cucerească pe românii din Hounslow cu cofetăria ei situată pe High Street. N-a fost ușor, pentru că până acum câțiva ani făcuse prăjituri doar acasă, ea fiind de meserie asistentă medicală, nu cofetăreasă.

Dar, pentru că a pus mult accent pe calitate, a reușit. Însă asta nu e tot! Drept bonus, Mihaela se bucură azi și de un succes uriaș printre indienii și pakistanezii din zonă, Hounslow fiind recunoscută pentru numărul foarte mare de indieni și pakistanezi care locuiesc aici.

 

"Prin perseverență și calitatea produselor am reușit să sensibilizez chiar și papilele gustative ale grupurilor etnice ce predomină, aici, în Hounslow. Niciodată nu aș fi crezut să am atât de mulți clienți indieni, pakistanezi și irakieni", a spus șefa de la Mihaela Bakery, pentru Anunțul UK.

Împrietenirea Mihaelei cu indienii și pakistanezii nu a fost chiar foarte ușoară, iar o vreme românca i-a "îndulcit" pe gratis, până să îi cucerească. "M-au întrebat cum mă numesc, iar după ce m-am prezentat, mi-au zis că... ce nume e ăsta??!!", a mărturisit moldoveanca. Din momentul respectiv, indienii i-au transmis că, pentru ei, ea este "Sister" și de atunci numai așa o strigă.

Conform Mihaelei Ursu, indienii, pakistanezii și irakienii sunt înnebuniți după prăjiturile românești și nu de puține ori s-a întâmplat ca ei să ceară rețetele pentru savarine, amandine sau cremșnit.




(Foto: Facebook / Anunțul UK)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...