În Biserica Ortodoxă, ziua de 5 decembrie este momentul din an când se săvârşeşte pomenirea Sfântului Cuvios Sava cel Sfințit, unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești din istoria creștinismului. Deşi de origine capa­docian, Sfântul Sava şi-a desfășurat viața monahală în Țara Sfântă şi de aceea nu vom greși dacă-l vom considera părintele spiritualității palestiniene.

Chiar şi un om care nu este familiarizat cu fenomenul religios ortodox, atunci când aude numele Sfântului Sava, pe care-l cinstim astăzi, în logica rațională, se poate gândi că trebuie să existe o legătură între cuvios și prestigiosul colegiu bucureștean ce-i poartă numele. Un creștin care a fost măcar o dată pelerin în Țara Sfântă în mod cert când aude de Sfântul Sava se gândește la mănăstirea ce-i poartă numele din pustiul Iudeii. Iar un ortodox familiarizat cu rânduiala liturgică a ­Bisericii, atunci când aude numele Cuviosului Sava, se duce cu gândul la Tipicul său, care este normativ în Ortodoxie. Pornind de la aceste trei dimensiuni în percepția numelui Sfântului Sava, cred că este important să cunoaștem măcar câteva elemente legate de viața de Pateric a marelui monah.

Viaţa din Sinaxar a Sfântului Sava

În itinerarul aghiografic al vieții cuviosului vom fi călăuziți de informațiile cuprinse în lucrarea „Sinaxarul, Viețile sfin­ților Bisericii Ortodoxe” a ieromonahului athonit Macarie Simonopetritul: „Sfântul nostru părinte de Dumnezeu purtător Sava, înger în trup și întemeietor al vieții monahale din pustia Palestinei, a văzut lumina zilei în orășelul Mutalaska (azi Talas) din Capadocia, în anul 439. La vârsta de 8 ani părăsește casa părintească și se alătură obștii monahale din Mănăstirea Flavianilor. Aici a deprins ascultările monahale și mai ales cunoașterea pe de rost a Psaltirii. După ce s-a nevoit în smerenie și ascultare 10 ani în această mănăstire, a plecat la ­Ierusalim. Aici este impresionat de viața duhovnicească a Sfântului Cuvios Eftimie, marele organizator al monahismului în Țara Sfântă. Dorind să devină ucenic al acestuia, este îndrumat de marele cuvios palestinian să meargă la Mănăstirea Sfântului Teoctist. În această obște, ziua o dedica ascultării sub îndrumarea Cuviosului Teoctist, iar noaptea o petrecea în rugăciune. Aflând de râvna sa ascetică, marele Eftimie l-a numit pe Sava «copilul-bătrân»”.

În anul 469, odată cu trecerea la Domnul a Sfântului ­Teoctist, începe o nouă perioadă în desă­vârșirea duhovnicească a Sfântului Sava, și anume cea anahoretică. El se ­retrage într-o peș­teră, unde ­petrece 5 zile pe săptămână în post negru și rugăciune, iar sâmbătă și duminică vine în mănăstire pentru a participa la Sfânta Liturghie și a lua ­masa cu frații din obște.

Ucenic al Cuviosului Eftimie cel Mare

Creșterea lui duhovnicească este călăuzită și de Sfântul Eftimie, care în timpul Postului Mare îl ia pe Cuviosul Sava pentru nevoință ascetică în deșertul ­Ruba, unde avea obiceiul să se retragă în vremea păresimilor. Aici învață Sfântul Sava cele mai înalte virtuți duhovnicești. După trecerea la viața veșnică a Sfântului Eftimie, în anul 473, Cuviosul Sava se retrage în pustiu şi duce o viață ascetică plină de încercări duhovnicești. Prin îndrumare îngerească, patru ani mai târziu merge pe malul stâng al Cedronului, unde se nevoiește 5 ani, într-o peșteră. După această perioadă, din voia lui Dumnezeu, începe să primească ucenici pe care îi așază în numeroasele peșteri din acele locuri. Numărul ucenicilor ajungând la 70 în urma rugăciunii sfântului, Bunul Dumnezeu rânduiește să izvorască apă în acel loc pustiu. După ce numărul monahilor a ajuns la 150, iar mulți pelerini veneau pentru sfat duhovnicesc, Cuviosul Sava a trebuit să accepte să fie hirotonit preot, fiind la vârsta de 53 de ani. Numărul mare al celor care-i căutau povățuirea duhovnicească nu l-a distras de la ­preocupările sale ascetice, continuând obiceiul retragerii în ­pustie în vremea Postului Mare. În timpul unei asemenea retrageri ascetice, cuviosul ajunge la ruinele fortăreței Hyrcania, construită de Irod, de unde alungă o mulțime de demoni. Aici, în anul 492, întemeiază o nouă mănăstire de obște pentru monahii încercați duhov­nicește. Pentru cei care abia renunțaseră la viaţa din lume a întemeiat o altă mănăstire la nord de lavra sa, de pe malul Cedronului, în anul 493. Sfântul nu-i lăsa să viețuiască în pustie decât pe monahii expe­rimentați, iar pe cei mai tineri și începători îi trimitea la Mănăstirea Sfântului Teodosie.

Apărător al credinţei ortodoxe

Lumea monahală din Palestina era tulburată atunci de erezia monofizită și Patriarhul ­Ierusalimului Salustius îi nu­mește pe Teodosie și Sava arhi­mandriți și exarhi cu rolul de a coordona activitatea monahală din Țara Sfântă. Sfântul Teodosie pe cea a monahilor din obștile cenobitice, iar Sfântul ­Sava pe cea a anahoreților și a monahilor care duceau viață de sine în lavrele monahale.

Sfântul Sava a întemeiat și alte mănăstiri, fiind părintele duhovnicesc a șapte comunități monahale. „Acest civilizator al pustiei călăuzea cu înțelepciune legiunile sale de luptători duhov­nicești și încerca să le țină în unimea credinței” ­(Macarie Simonopetritul - Sinaxar).

În anul 512 merge la Constantinopol pentru a apăra în fața împăratului Anastasie credința ortodoxă de influențele eretice monofizite de la curtea imperială. În timpul șederii sale în capitală este chemat în dese rânduri de împărat pentru a se bucura de învă­ță­turile sale duhovnicești. Întors în Palestina, continuă lupta sa pentru apărarea Ortodoxiei. În 516, Patriarhul ortodox al Ierusalimului Ilie este îndepărtat și în locul lui rânduit Ioan. Pentru a convinge pe noul patriarh să păstreze dreapta credință, stabilită la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, Sfântul Sava, alături de Sfântul Teodosie, îndeamnă monahii din Țara Sfântă să meargă la patriarh. 6.000 de monahi merg la patriarh și în fața acestei mulțimi acesta este determinat să lupte pentru Ortodoxia calcedoniană.

Întâlnirea cu Binecredinciosul Împărat Justinian

În anul 531 are loc răscoala sângeroasă a samarinenilor din Palestina. Cuviosul Sava este trimis la Constantinopol pentru a primi protecție și ajutor de la marele împărat bizantin Justinian, căruia îi prorocește că va recuceri Roma și fostele provincii romane din nordul Africii, precum și biruința asupra monofizitismului, nestorianismului și origenismului. Întors în Țara Sfântă, el continuă activitatea de ctitor de vetre monahale și întemeiază o nouă obște cunoscută sub numele de Mănăstirea lui Ieremia. Se retrage la marea sa lavră din pustiul Iudeii, unde se mută la Domnul, într-o zi de duminică, pe 5 decembrie, în anul mântuirii 532. Prin sfintele sale moaște, Cuviosul Sava poartă de grijă şi astăzi lavrei sale din Țara Sfântă, iar ucenicii săi păstrează după veacuri în această mănăstire aspra sa nevoință ascetică. Și noi, văzând frumusețea duhovnicească a viețuirii lui pline de sfințenie, să spunem alături de imnograful Condacului său: „Precum cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără de prihană, prin fapta bună, fericite Sava, săditor al cucerniciei te-ai arătat. Pentru aceasta ai fost podoaba cuvioșilor și cetățean vrednic de laudă al pustiului. Drept aceea strigăm către tine: Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite!”

(Un articol de preotul Ciprian Florin Apetrei)