Bucurie pentru botoșăneanca Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil! Proaspeții părinți și-au creștinat băiețelul

Bucurie imensă pentru botoșăneanca Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil. Vedetele și-au botezat astăzi băiețelul.

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au devenit părinți pe 11 septembrie 2021, atunci a venit pe lume primul lor copil, un băiețel perfect sănătos, care a devenit imediat centrul universului celor doi, relatează BZI.ro.

Iar dacă înainte ca micuțul să se nască părinții lui erau indeciși în ceea ce privește numele pe care îl va purta, iată că în cele din urmă s-au hotărât, iar alegerea lor a fost chiar și pe placul internauților. Astfel, pe băiețelul celor doi îl cheamă Luca Tiago.

 

Astăzi a fost o zi importantă atât pentru el, dar și pentru cele două vedete, căci cel mic a primit botezul, una dintre cele mai importante taine creștinești.

Din imagini se poate observa faptul că Gabriela Prisăcariu a avut extrem de multe emoții, mai ales la biserică.

Evenimentul a fost un secret bine păstrat până în această dimineață, când Gabriela Prisăcariu a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Ea le-a dezvăluit la InstaStory fanilor că se îndreptă către unul dintre cele mai importate evenimente pentru ea:  „Mergem la botez”, a spus Gabriela Prisăcariu pe rețeaua de socializare.

Nici într-o zi atât de importantă cum este botezul fiului său, Dani Oțil nu s-a putut abține să nu facă remarci comice, în stilul său caracteristic: “Eu nu mă dezbrac să intru în chestia aia cu apă”, a glumit și prezentatorul TV pe rețelele de socializare.

Odată ce a început sluja de creștinare, Gabriela Prisăcariu nu și-a mai putut lua ochii de la fiul ei, mai relatează sursa citată. În momentul în care preotul a început să-l scufunde pe Tiago Luca în cristelniță, aceasta a venit mai aproape, pentru a fi alături de bebelușul ei. Imediat după ce s-a terminat, blondina s-a mai relaxat și a pornit alături de toți invitații către locul unde avea să se țină petrecerea. Întreaga locație a fost decorată pentru a semăna cu un cadru din basmele pentru copii. Ursuleții din pluș și baloanele colorate au fost vedetele.

Gabriela Prisăcariu și-a revenit imediat după ce a născut și a ajuns parcă într-o clipită la formele care au consacrat-o, așa că nu i-a fost foarte greu să-și găsească ținuta pentru un astfel de eveniment, căci poate să poarte cu lejeritate obsolut orice. Ea a ales un costum de culoare roșu aprins cu detalii cu sclipici roșu, iar bluza purtată a fost în exact aceeași nuanță cu sacoul și cu pantalonii și i-a scos în evidență bustul generos. În ceea ce privește coafura, blondina a ales o coadă lejeră, iar machiajul a fost unul extrem de natural și a complimentat perfect întregul look.

Cât despre Dani Oțil, nici el nu a fost mai prejos. Prezentatorul TV a îmbrăcat un costum de culoare albastru deschis și a ales o cămașă simplă de culoare neagră, care a dat un contrast extrem de frumos și elegant.

Sursa: BZI.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în Educație, s-a stins o învățătoare apreciată, un om de excepție: ”O lacrimă plină de pioşenie!” - FOTO

astăzi, 14:14

Cu durere profundă și regret, comunitatea din Vlăsinești anunță trecerea la cele veșnice a învățătoarei Alexandrina Cucu, un cadru didactic deosebit, apreciat de colegi, elevi și păr...

Peste 8.200 de cazuri Cod Roșu în Botoșani, ambulanțele au parcurs peste două milioane de kilometri în 2025!

astăzi, 13:52

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani își prezintă bilanțul activității desfășurate în anul 2025, evidențiind în acest fel ”creșterea eficienței intervențiilo...

PSD cere autorităților române să intervină urgent în chestiunea privind dubla cetățenie a românilor din Ucraina

astăzi, 12:23

Partidul Social Democrat solicită instituțiilor cu atribuții în politica externă, Administrației Prezidențiale și Guvernului prin Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice urgent cu au...