Botoșăneanul decorat de două ori de Regina Marii Britanii. „Nu mi-a venit să cred când i-am deschis scrisoarea”

Vania Atudorei, un reputat microbiolog român din Canada, a fost decorat de două ori de regina Elisabeta a II-a. Prima dată, el a fost decorat în 2012, iar ulterior și în 2018. Amintirile sunt cu atât mai prețioase cu cât între timp regina a trecut în lumea celor drepți, dar nu va fi niciodată uitată în statele ale cărei suverană a fost timp de atâtea decenii.

Microbiologul român Vania Atudorei trăiește în Canada de aproape trei decenii, iar în tot acest timp a avut funcții importante. Ani la rând a fost expert al ONU şi Băncii Mondiale, dar a avut funcții de conducere și la importante companii canadiene și multinaționale .În prezent, Vania Atudorei este responsabil de control al calităţii şi de anchetele pe probleme de calitate la Eurofins, companie multinațională care are 650 de laboratoare în 45 de ţări de pe cinci continente. Anterior, timp de trei ani el fusese şef al departamentului de Microbiologie Farmaceutică, la Eurofins. 

În toți acești ani, rezultatele muncii sale au avut ecouri internaționale și au depășit granițele Canadei. Nu întâmplător, consilierii reginei Elisabeta i-au povestit acesteia despre realizările românului, iar suverana britanică a decis să-l recompenseze cu două decorații, dar și cu o scrisoare personală de felicitare.

Cele mai de preț amintiri legate de regină

De altfel, Elisabeta a II-a a fost și regina Canadei, chiar dacă e vorba de un stat independent de Marea Britanie. În Canada, șef al statului este regina Angliei, al cărei reprezentant local este, prin constituție, guvernatorul general al Canadei. În prezent, șeful guvernului Canadei este Justin Trudeau. 

Elisabeta a II-a era în total regina a 16 state membre ale Commonwealthului, numite colectiv „Regatele Commonwealthului”. Asemenea Canadei, aceste state au fost colonii britanice și chiar dacă sunt de foarte mulți ani independente, acestea recunosc suveranii britanici. Acest lucru este însă mai degrabă unul simbolic, pentru că Elisabeta a II-a, altfel foarte iubită inclusiv în Canada, nu avea practic nicio putere de a impune politica internă sau externă a țării. 

Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, fostă regină printre altele a Angliei și a Canadei, m-a decorat de fapt de două ori. Între cele două momente de neuitat a mai fost și un altul. În 2016, ea mi-a trimis și o scrisoare privată cu fotografia ei la aniversarea a 90 de ani de viață. Când am deschis cutia poștală și am văzut ștampila poștei regale, Royal Mail - Buckingham Palace, am văzut că pe plic era trecut chiar data 21 aprilie 2016, adică ziua ei de naștere. Nu mi-a venit să cred când am deschis-o! Scrisoarea avea antetul de la Windsor Castle, reședința preferată a reginei. Pentru mine, a fost o experiență nemaipomenită”, povestește Vania Atudorei pentru Adevărul.

Decorațiile au fost primite de Atudorei ca urmare a meritelor sale deosebite. De fiecare dată, regina Elisabeta a II-a a trimis decorațiile, care i-au fost înmânate de reprezentantul ei în Canada. Regina a ales această variantă pentru că starea ei de sănătate și vârsta înaintată îi permiteau mai rar să traverseze Oceanul Atlantic.

„Prima oară, Majestatea sa m-a decorat în 2012. A fost o decorație dată cu ocazia Jubileului de Diamant al Majestății Sale, adică momentul când se împlineau 60 de ani de la urcarea pe tron, iar eu am fost decorat pentru servicii deosebite aduse Canadei. Iar mai apoi, șase ani mai târziu, Majestatea sa Elisabeta a II-a m-a premiat din nou. De această dată, decorația mi-a fost dată pentru voluntariat excepțional menit să salveze vieți”, își amintește biologul.

Cine e Vania Atudorei

Adevărul a publicat povestea vieții lui Vania Atudorei, reputat biolog român din Canada. Originar din Botoşani, Vania Atudorei a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, iar după absolvirea facultăţii a fost angajat la fabrica de medicamente Terapia Cluj. Aici, el a fost ulterior numit şef al Laboratorului de Microbiologie. Deşi avea un statut şi o funcţie importante și spune că se acomodase perfect la Cluj, oraș care devenise a doua sa casă, i-a fost imposibil să își țină capul plecat în fața membrilor Partidului Comunist Român și a securiștilor.

Așa a ales libertatea, iar pe 23 august 1989, cu câteva luni înainte de Revoluție, a fugit în Elveția. În Țara Cantoanelor a urmat un doctorat în Microbiologie la Universitatea din Geneva, iar tot atunci a devenit membru al prestigioasei Societăţii de Microbiologie din Franţa vecină - SMF. Tot în Elveţia a fost microbiolog şef în cadrul Ministerului Mediului, Oficiului Apelor şi Protecţiei Naturii. Ulterior, el a ales să se mute în Canada, unde şi-a continuat ascensiunea şi a urmat încă un doctorat. A fost apoi numit în funcţia de expert internaţional al ONU şi Băncii Mondiale. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciobotariu, dezamăgit după remiza cu Poli Iași: „Trebuia să închidem meciul. Nu ne ajută rezultatu!”

astăzi, 07:38

Tehnicianul de la Botoșani a fost deranjat de faptul că echipa lui nu a reușit să marcheze golul al doilea, după ce Chică-Roșă a deschis scorul. „Am fost destul de greoi. Nu ne ajută...

Dar tu cine esti? (Foto, Video)

astăzi, 07:15

Sună soneria. Un bărbat deschide ușa și vede un schelet cu o agendă în mână, care-l întreabă: – Popescu Costel? – Da…. Dar tu cine esti? – Moartea....

Calendar ortodox, 26 noiembrie: Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

astăzi, 07:00

Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641) fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat r...