Ziua de 10 iunie, atunci când întreaga Românie creștin-ortodoxă sărbătorește atât Înălțarea cât și Ziua Eroilor, a fost o zi deosebită în comuna Albești, acolo unde câteva sute de locuitori ai comunei au asistat la sfințirea unui monument impresionant atât prin realizare, cât și prin simbolistica sa.
La o primă vedere, mobilizarea unui pluton de armată aparținând ambelor unități militare din județ, invitarea prefectului Dan Nechifor pentru a da onorul, a parlamentarilor PNL și a cinci preoți care să oficieze slujba de pomenire pot părea un exces de festivism, însă odată cu înțelegerea sacrificiilor și eforturilor încununate de monumentul ridicat în centrul comunei Albești, totul devine explicabil.
Primăria din comună, alături de consilierii locali, și-au propus să realizeze un obiectiv prin care să atragă atenția tuturor că Albeștii au dat peste 100 de eroi în ultimele trei conflagrații internaționale.
Pentru a dovedi asta, o echipă de albeșteni au petrecut câteva zile la Depozitul central al Arhivelor Militare Naționale de la Pitești pentru a cerceta filă cu filă documentele și a centraliza eroii din Albești Botoșani, căzuți în Războiul de Independență, în Primul și Al II-lea Război Mondial. Căutătorii și-au identificat peste 100 de strămoși, 7 din războiul ce a adus independența României, peste 40 din prima conflagrație mondială și alți peste 50 din WWII.
Numele tuturor acestor botoșăneni din Albești căzuți în luptă au fost inscripționate pe frontispiciul unui monument cu adevărat impresionant prin înălțimea și simbolistica sa. Construită în anii 2019-2020, opera arhitectonică are trei coloane, câte una pentru fiecare război și este demnă de a sta nu doar în centrul unei comune botoșănene, ci în orice alt punct al României ce dorește să-și cinstească eroii.
Monumentul Eroilor din Albești a fost prezentat ca proiectul său de suflet de către primarul Mihai Amarandei, cel care a fost la viața sa și profesor de istorie.
Sărbătoarea a avut și o altă componentă deosebită prin prezența fizică la manifestări a unor participanți la război. Doi veterani au ocupat un loc de cinste în cadrul manifestărilor, fiind aplaudați și onorați de autorități prin oferirea unor plachete de onoare. Andrei Octav, din Coștiugeni, are 95 de ani, una dintre mâini pierzându-și-o pe front, iar Simion Mihai, din Albești, are 93 de ani, nu prea mai vede bine, dar se mândrește că este mai tânăr decât ”colegul” său de război.
Primăria comunei Albești le-a pregătit celor doi nonagenari o serie de premii, dar și câte o plachetă de onoare ”în semn de recunoștință pentru faptele și sacrificiile pe câmpurile de luptă din Cel de-al Doilea Război Mondial”, acestea fiindu-le înmânate de prefectul Dan Nechifor.
Sărbătoarea sătească a inclus depuneri de coroane la monumentul proaspăt sfințit, un moment artistic pregătit de elevii școlii din Albești, după care sătenii au fost invitați, pe ritmurile muzicii de fanfară, să servească tradiționalele sarmale și bucate dulci, bucurându-se astfel și de Sărbătoarea Înălțării Domnului.